La final de martie, milioane de oameni din întreaga lume se unesc pentru „Ora Pământului”, cel mai mare eveniment dedicat mediului. Pe 28 martie 2026, timp de o oră, la Bârlad, iluminatul public se va stinge simbolic în intervalul orar 20.30–21.30.

Pe 28 martie 2006, în Sydney, Australia s-a celebrat pentru prima dată „Ora Pământului”, iar din 2013 și orașul Bârlad s-a alăturat acestei manifestări, prin inițiativa echipei de la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”.
Pentru a marca 20 de ani de la prima celebrare internațională a Orei Pământului, Muzeul „Vasile Pârvan” va organiza observații astronomice în zona Parcului „Victor Ion Popa” (lângă statuia lui Mihai Eminescu). Primăria Municipiului Bârlad va susține această inițiativă, ca și în ceilalți ani, și va solicita oprirea iluminatului public în seara zilei de 28 martie 2026, în intervalul orar 20.30–21.30.
La evenimentul organizat de Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”, publicul interesat va avea posibilitatea să observe Luna și planeta Jupiter prin telescop. Membrii Astroclubului „Perseus”, împreună cu o parte dintre elevii de la Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu”, coordonați de profesorii Cătălin Angheluță și Ecaterina Angheluță, vor desena constelații și vor marca pe asfalt stelele de pe cer cu candele sau lumânări.
Observațiile astronomice vor fi posibile doar dacă cerul va fi senin, însă acesta nu este un motiv pentru ca bârlădenii să nu celebreze „Ora Pământului”, fie prin prezența la acest eveniment, fie prin stingerea, în intervalul menționat, a luminilor din locuințe.

































