Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Vaslui, a organizat sâmbătă, 21 martie 2026, începând cu ora 10:00, o nouă ediție a proiectului „Șezătoarea vasluiană”. Evenimentul s-a desfășurat într-un moment deosebit, în pragul marii sărbători a Bunei Vestiri, simbol al purității și al noilor începuturi, reflectat în tema aleasă: „Cămăși noi, cusute după modelul cămășilor vechi”.

În cadrul întâlnirii, desfășurate în sala Expoziției de Bază a Secției de Etnografie și Artă Populară, participantele au analizat stadiul lucrului, au comparat cusăturile realizate după izvoade vechi și au continuat rânduiala tradițională a cămășii românești.
Atmosfera de lucru a fost completată de emoția transmisă de interpreta de muzică populară Teodora Panaite, care i-a încântat pe cei prezenți cu melodii autentice, specifice momentului în care ne aflăm – Postul Sfintelor Sărbători Pascale, reamintind tuturor că portul și cântul merg mână în mână în vatra satului.
Șezătoarea a reunit iubitoarele de tradiție și artă populară din județ, printre care s-au numărat: Liliana Scutaru, Violeta Bujoreanu, Sanda Galeri, Verginica Moruz, Coca Ciovnicu, Cristina Leon, Mirela Costrășel, Tatiana Trofin, Georgiana Georgescu, Maricica Andrei, Concită Elena și Viorica Tănasă.
Astfel, prin măiestria acului și bucuria cântecului, patrimoniul vasluian rămâne viu pentru generațiile viitoare.
Organizatorii evenimentului:
– Prof. dr. Ramona Maria Mocanu – manager al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui;
– Paula Andreea Nițoi – muzeograf;
– Marian Antoniu – muzeograf;
– Elena Botez – restaurator.
Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui

































