Avertisment cibernetic: mesajele false cu „colete nelivrate” se înmulțesc în perioada sărbătorilor

Autoritățile atrag atenția celor care fac cumpărături online să fie vigilenți la SMS-urile și e-mailurile suspecte care pot ascunde tentative de fraudă online. Avertisment: atenție la mesajele capcană cu „colete nelivrate”.

Paying with credit card online

Perioada sărbătorilor de iarnă, când comenzile online și livrările de colete ating un vârf, este exploatată tot mai des de infractorii cibernetici. Potrivit unui avertisment transmis de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, atacatorii trimit SMS-uri sau e-mailuri prin care informează destinatarii că un „colet nu a putut fi livrat”. Sub pretextul unei „adrese incomplete” sau al unor „taxe de depozitare”, utilizatorii sunt îndemnați să acceseze un link pentru „actualizarea datelor”.

Cum funcționează înșelătoria

Specialiștii în securitate cibernetică explică faptul că aceste mesaje sunt atent construite pentru a crea un sentiment de urgență. Infractorii se dau drept firme de curierat cunoscute și încearcă să determine victima să introducă date personale sau bancare pe site-uri false, care imită paginile oficiale.

„Prin astfel de notificări, atacatorii încearcă să profite de activitățile uzuale de sezon, precum livrarea de colete, pentru a obține date sensibile”, au transmis experții DNSC.

Recomandări esențiale

Pentru a evita să devină victime ale fraudelor online, autoritățile recomandă utilizatorilor să respecte câteva reguli simple, dar esențiale:

– Nu accesați linkuri primite prin SMS sau e-mail nesolicitat

– Verificați statusul livrărilor doar din site-ul sau aplicația oficială a firmei de curierat

– Nu introduceți date personale sau bancare sub presiunea timpului

– Analizați cu atenție formularea mesajelor (greșeli gramaticale, caractere neobișnuite, urgență artificială)

– Activați autentificarea în doi pași (MFA) pentru conturile online

„Vigilența și verificarea informațiilor din surse oficiale rămân esențiale pentru menținerea unui spațiu digital sigur și de încredere”, subliniază reprezentanții DNSC.

Un apel la prudență

În contextul în care tot mai mulți vasluieni comandă online cadouri sau produse în această perioadă, autoritățile fac apel la prudență și informare corectă. Un simplu click pe un link malițios poate duce la pierderi financiare sau la compromiterea datelor personale.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.