Primăria Vaslui impune reguli în folosirea locurilor de joacă

Până pe 23 decembrie 2025, este în dezbatere publică Regulamentul de organizare și utilizare a spațiilor de joacă pentru copii din municipiul Vaslui, document care, dacă va fi aprobat, va impune reguli clare și chiar amenzi pentru cei care nu le respectă. Între reguli, pe lângă respectarea unui comportament civilizat, va fi impus un program de funcționare, care presupune o pauză între 13.00 și 14.00, obligativitatea însoțirii copiilor sub 7 ani și a celor cu dizabilități de un adult și interzicerea fumatului, a consumului de băuturi alcoolice în incinta locurilor de joacă și chiar consumul alimentelor în tipul utilizării echipamentelor. Amenzile încep de la 500 de lei și pot ajunge până la 2.500 lei, pentru cei care distrug sau deteriorează bunurile din aceste locații.

Primăria Vaslui a pus în dezbatere publică Regulamentul de organizare și utilizare a spațiilor de joacă pentru copii, situate pe domeniul public și privat al municipiului. Documentul prevede atât obligațiile municipalității și ale prestatorului de servicii desemnat să întrețină parcurile de joacă și echipamentele din interiorul lor, cât și ale utilizatorilor respectivelor facilități. Se dorește astfel să se mărească gradul de securitate și responsabilitate socială în folosirea spațiilor de joacă destinate copiilor și, pe de altă parte, se iau măsuri în gestionarea cu responsabilitate a acestor investiții, asigurarea și păstrarea curățeniei, întreținerea, repararea și buna funcționare a echipamentelor și mobilierului ruban din respectivele locații.

Conform noului regulament, locurile d ejoacă vor fi disponibile doar în timpul zilei după un program clar: între 1 martie și 30  septembrie, între orle 8.00 – 13.00 și 14.00 – 22.00, iar în restul anului, programul de funcționare va fi redus până la ora 21.00. Accesul va fi, ca și până acum, gratuit, însă beneficiarii, copiii și părinții lor, vor trebui să se comporte și să utilizeze responsabil aceste facilități. Astfel, va fi interzisă folosirea de către persoanele adulte a echipamentelor, dar și staționarea persoanelor în grupuri în perimetrul locului de joacă, pentru alt motiv decât cel de folosire corespunzătoare a spațiului de joacă. De asemenea, va fi interzis accesul cu animale de companie. Copiii sub 7 ani și cei cu dezabilități vor fi obligatoriu însoțiți și supravegheați de un adult.

Regulamentul prevede și reguli de folosire a echipamentelor, astfel încât să se evite accidentările, inclusiv prin interzicerea consumului de alimente de către copii, în timpul folosirii echipamentelor. De asemenea, va fi obligatorie păstrarea curățeniei în incinta spațiului de joacă dar și, de exemplu, intrarea pe suprafețele cu tartan cu încălțăminte neadecvată , cu tocuri ascuțite sau crampoane, fiind recomandată utilizarea îmbrăcămintei fără accesorii metalice proeminente. Nu în ultimul rând, va fi interzis fumatul în incinta locurilor de joacă, dar și introducerea în respectivele locații, de obiecte periculoase, ascuțite, materiale inflamabile, pirotehnice ori utilizarea focului în respectivele perimetre. La fel, accesul în spațiile de joacă cu biciclete, patine cu rotile, skateboarduri, scutere, motorete, motociclete, ATV-uri ori autovehicule este strict interzis, astfel de fapte fiind considerate contravenții și pedepsite cu amenzi între 500 – 1.000 lei, la fel ca practicarea jocului cu mingea în incinta spațiului de joacă, ori scuturarea covoarelor ori uscarea rufelor inclusiv pe gardul împrejmuitor. Vorbind de amenzi, distrugerea sau deteriorarea spațiilor de joacă, inclusiv prin scrierea de grafitti sau vopsire, demontarea sau mutarea echpamentelor ori a mobilierului urban incluisv a materialului dendro-floricol, se pedepsește cu amenzi între 1.000 – 2.500 lei. De astfel de sancțiuni nu vor scăpa nici minorii sub 14 ani care săvârșesc astfel de fapte, însă părinții acestora vor plăti doar jumătate din amendă.      

Viitorul regulament poate fi consultat pe site-ul Primăriei municipiului Vaslui și este în dezbatere publică până pe 23 decembrie. Ulterior, pentru a intra în vigoare, va trebui aprobat de către consilierii municipali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.