A început Postul Nașterii Domnului

Ieri, joi 13 noiembrie 2025, a fost Lăsata Secului din Postului Nașterii Domnului, care marchează, cu o zi înainte de începutul fiecărui post important din calendarul bisericesc, sfârșitul perioadei în care se pot folosi alimente de dulce în prepararea mâncărurilor. Această zi simbolizează trecerea de la obișnuințele culinare, fiind ultima zi înainte de Crăciun când se poate consuma brânză, ouă, lapte și carne, la perioada de post și rugăciune. Totuși, în fiecare sâmbătă și duminică, până pe 20 decembrie 2025, este dezlegare la pește. Postul Nașterii Domnului este nu doar o periodă de curățenie trupească și sufletească, ci și una în care credincioșii sunt îndemnați să se găndească și la cei nevoiași.

Postul Nașterii Domnului (Postul Crăciunului): 14 noiembrie – 24 decembrie. Acest post, de 40 de zile, precede marea sărbătoare a Nașterii Domnului, de pe 25 decembrie. Este cunoscut și sub numele de Postul Crăciunului și are un caracter de bucurie, întrucât credincioșii așteaptă venirea Mântuitorului în lume. Anul acesta, Postul Nașterii Domnului începe sâmbătă, 15 noiembrie, și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Lăsatul Secului are loc anual pe 14 noiembrie, însă dacă această zi cade miercuri sau vineri, postul începe mai devreme, în ziua de 14 noiembrie.

Postul Crăciunului începe sâmbătă, 15 noiembrie 2025, și se întinde pe 40 de zile, până la Nașterea Domnului. În această perioadă, credincioșii pot mânca pește în toate sâmbetele și duminicile, cu excepția primei și ultimei săptămâni de post. În afară de sâmbta și duminica, există și zile speciale cu dezlegare la pește, precum 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, 25 noiembrie – Sf. Mare Muceniță Ecaterina, 2 și 4 decembrie – Sfinți Cuvioși Paisie și Cleopa, 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria, sau 18 decembrie – Sf. Daniil Sihastrul.

Spre deosebire de Postul Mare, din preajma Sfintelor Paște, postul Crăciunului are un caracter mai blând, fiind considerat un timp al bucuriei și al speranței, în care credincioșii sunt chemați să-și purifice trupul și sufletul prin abținere, rugăciune și milostenie. Pe întreaga durată a postului, credincioșii sunt îndemnați să se abțină de la consumul de carne, ouă și produse lactate, urmând un regim bazat pe alimente vegetale. Totodată, în perioada Postului Crăciunului nu se săvârșesc cununii religioase, botezuri festive sau petreceri.

Timpul de pregătire pentru Crăciun este, în tradiția ortodoxă, un timp al curățirii sufletești și al dărniciei față de cei nevoiași. De aceea, în această perioadă se fac multe acte de caritate, iar credincioșii sunt îndemnați să se îndrepte mai mult spre nevoile celor nevoiași. Obiceiul colindatului, în ajunul Crăciunului, păstrează vie tradiția vestiri Nașterii Domnului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.