Doliu la Vaslui: În afară de anchete, tragedia de zilele trecute din Centrul Civic al muncipiului are și altfel de urmări

„Evenimentele publice programate în perioada imediat următoare vor debuta cu un moment de reculegere, iar spectacolele prevăzute a se desfășura vor fi anulate!”, a anunțat Lucian Braniște, primarul municipiului Vaslui. Decizia a fost luată în semn de compasiune și solidaritate față de perioada de doliu a părinților și rudelor copilului decedat zilele trecute în centrul orașului. Primarul Braniște și-a luat public angajamentul de a clarifica împrejurările dramei, și de a face totul ca astfel de tragedie să nu se mai repete.

Tragedia petrecută zilele trecute, când un copil s-a electrocutat în Centrul Civic al municipiului Vaslui, din cauza unor spoturi luminoase defecte, a determinat conducerea municipalității să modifice programul unor activități ce urmau să aibă loc în perioada următoare. „Trăim zile când comunitatea noastră este marcată de tragedia întâmplată chiar în inima orașului nostru lăsând o rană adâncă în conștiința fiecăruia dintre noi.

În semn de compasiune și solidaritate față de perioada de doliu a semenilor noștri, evenimentele publice programate în perioada imediat următoare vor debuta cu un moment de reculegere, iar spectacolele prevăzute a se desfășura vor fi ANULATE!”, a anunțat Lucian Braniște, primarul municipiului Vaslui.

Între evenimentele organizate de municipalitate care vor debuta cu un moment de reculegere se numără Cupa de baschet „Vaslui Activ Fest”, ce se va desfășura în perioada 6 – 7 septembrie în sala de sport a liceului „Ion Mincu”, ori meciul de fotbal dintre CSM Vaslui și FC Odorheiu Secuiesc, care va avea loc sâmbără, 6 septembrie, pe Stadionul Municipal. Alte două importante evenimente ce au loc la acest sfârșit de săptămână vor debuta și ele cu momente de reculegere, iar spectacolele muzicale organizate cu aceste ocazii au fost anulate. Este vorba de Târgul Meșterilor Populari, care va avea loc în perioada 5 – 7 septembrie în Parcul Copou din Vaslui, respectiv Expo – Zoo Agroind 2025, ediția a XIV-a, la care, între 5 și 8 septembrie, este așteptată prezența a 83 de fermieri de renume din județ și zona Moldovei, care vor prezenta la expoziție cele mai importante rase de bovine, ovine, păsări, cabaline etc.

Momentele de reculegere și anularea spectacolelor nu este singura decizie luată de primarul Braniște. Acesta și-a luat public angajamentul de a clarifica împrejurările dramei, și de a face totul ca astfel de tragedie să nu se mai repete.

„Suntem datori să transformăm suferința în responsabilitate și să ne asumăm, în memoria unei vieți pierdute nefiresc, un angajament ferm: împrejurările dramei să fie clarificate până la ultimul amănunt, iar asemenea nenorocire să nu se mai repete vreodată. Responsabilitatea pe care fiecare dintre noi trebuie să o aibă față de siguranța comunității să ne devină tuturor prioritate absolută!”, a declarat Lucian Braniște, primarul municipiului Vaslui. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.