Parlamentarul vasluian Raisa Enachi a depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților o propunere legislativă pentru completarea Legii 21/1991, Legea cetățeniei române. Practic, este vorba de adoptarea unei proceduri simplificate și accelerate pentru redobândirea cetățeniei române, pentru cetățenii Republicii Moldova care sunt descendenți direcți, până la gradul II, ai foștilor cetățeni români. „Este un demers care repară o nedreptate tăcută, lăsată prea mult timp fără răspuns, și le oferă românilor din Republica Moldova, care își cunosc rădăcinile, o cale firească spre recunoaștere”, a declarat deputata Raisa Enachi. Dacă această inițiativă va fi adoptată, timpul de așteptare pentru redobândirea cetățeniei române ar urma să fie redus de la câțiva ani, cât durează în prezent, la maxim 6 luni.

Odată cu smulgerea, în 1941, a Basarabiei, din trupul patriei mamă România, și, mai ales, din cauza prigoanei sovietice care a urmat, mulți români de peste Prut au fost siliți să renunțe la cetățenia română în favoarea celei „moldovenești”. După Revoluție, s-a încercat o apropiere de cetățenii Republicii Moldova de etnie română, facilitând descendenților direcți ai foștilor cetățeni români redobândirea cetățeniei. Doar că procedurile sunt complicate și durează, uneori, ani de zile, necesitând nu doar documente doveditoare, cât interviuri și verificări amănunțite. Încă din primul său mandat de parlamentar, deputata de Vaslui Raisa Enachi a militat pentru simplificarea procedurilor și impunerea de priorități în aprobarea redobândirii cetățeniei române respectivilor descendenți, acum, tratați ca orice alt cetățean străin.
La începutul acestei luni, Raisa Enachi a depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților o propunere legislativă pentru completarea Legii 21/1991, a cetățeniei române, propunere susținută de mai mulți colegi parlamentari.
„Timp de decenii, România a ezitat să le ofere un răspuns clar celor care, deși trăiesc dincolo de Prut, fac parte din același spațiu identitar, istoric și cultural. A venit timpul să corectăm această nedreptate.
Astăzi am depus o inițiativă legislativă care are ca scop instituirea unei proceduri speciale și accelerate pentru cetățenii Republicii Moldova care sunt descendenți direcți, până la gradul II, ai foștilor cetățeni români”, a anunțat deputata Raisa Enachi.
„Prin acest demers, urmărim să reparăm o nedreptate istorică și să facilităm reîntregirea cetățeniei române pentru cei care au fost despărțiți administrativ de patria-mamă, nu prin voința lor, ci prin decizii impuse. România trebuie să trateze cu responsabilitate, respect și solidaritate legătura firească cu acești cetățeni.
În esență, propun ca dosarele de redobândire a cetățeniei să fie soluționate cu prioritate, în termen de cel mult 6 luni, iar programările la interviuri și verificări să fie făcute anticipat și organizat. Această inițiativă pleacă de la o realitate pe care o cunoaștem cu toții, cetățenii români de pe cealaltă parte a Prutului cu rădăcini românești trăiesc de ani de zile umilința așteptării fără sfârșit, deși îndeplinesc condițiile legale.
În prezent, cererile sunt procesate fără niciun criteriu de prioritizare, iar cei care au fost separați istoric de România, prin raptul teritorial din 1940, sunt tratați la fel ca orice solicitant străin. Nu există nicio diferențiere între urmașul unui fost cetățean român și o persoană fără nicio legătură cu istoria noastră”, explică parlamentarul vasluian, motivele întocmirii și depunerii propunerii legislative.
„Este un demers care repară o nedreptate tăcută, lăsată prea mult timp fără răspuns, și le oferă românilor din Republica Moldova, care își cunosc rădăcinile, o cale firească spre recunoaștere.
România trebuie să trateze cu responsabilitate această relație specială. Nu doar din rațiuni de istorie, ci și dintr-o datorie instituțională și umană față de cetățenii care, deși trăiesc astăzi în afara granițelor, fac parte din același spațiu identitar”, a mai declarat deputata Raisa Enachi, care continuă: „Acest proiect nu creează privilegii și nu inventează drepturi noi. Ele există deja în lege, dar sunt blocate într-un sistem birocratic lent, fără orizont, fără termene clare. Tocmai de aceea, intervenția legislativă este absolut necesară. Am propus o reglementare simplă, aplicabilă și clară, care poate fi pusă imediat în practică, termen de maximum 6 luni pentru soluționare, programare cu prioritate la verificarea administrativă și la interviuri, aplicabilitate inclusiv pentru dosarele deja depuse.
Ceea ce propun înseamnă respect față de istorie, față de realitate și față de oameni. Cetățenii români din Republica Moldova care solicită cetățenia română în temeiul descendenței nu trebuie să mai fie puși pe lista de așteptare ani de zile”.
„Mă implic în acest demers nu doar ca parlamentar, ci și ca om care cunoaște în mod direct ce a însemnat ruptura impusă de istorie. Cred că România trebuie să răspundă acestor români nu cu indiferență, ci cu responsabilitate și bună-credință.
Această inițiativă este o expresie concretă a angajamentului nostru pentru unitate națională, memorie istorică și dreptate pentru românii de peste Prut”, a mai explicat Raisa Enachi.































