Ultimele zile de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare, etapa I

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026, în prima etapă, mai poate fi realizată până pe 6 mai a.c., conform calendarului, însă părinții mai au la dispoziție, de fapt, doar 5 zile, date fiind zilele de joi și vineri, care sunt libere pentru bugetari, cu ocazia sărbătorii de Ziua Muncii.

Planul de școlarizare pentru clasa pregătitoare cuprinde 7.462 de locuri în total – dintre care 6.696 locuri în învățământul tradițional de masă, iar aproape o treime dintre acestea s-au ocupat în primele două zile de înscrieri. Formularele pot fi completate online, dar cererile sunt validate prin depunerea fizică la unitatea de învățământ, împreună cu documentele aferente.

Potrivit metodologiei, părintele poate opta pentru înscrierea la școala de circumscripție, caz în care copilul este automat înscris, sau pentru o unitate de învățământ din afara circumscripției. În această situație, copilul este înscris în limita locurilor libere și, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale și, ulterior, a criteriilor specifice de departajare. Important de precizat că părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la școala de circumscripție să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învățământ pentru care părintele a făcut opțiunea, din lipsă de locuri libere.

În perioada 6 – 9 mai vor fi procesate cererile de înscriere și se va face repartizarea copiilor la școala de circumscripție. Cererile părinților care vor să înscrie copiii la școli din altă circumscripție vor fi procesate între 12-19 mai, iar pe 20 mai vor fi repartizați la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la altă școală decât cea din apropierea domiciliului, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri. Listele cu numele copiilor înscriși în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026 vor fi publicate de IŞJ pe 21 mai.

Numărul de TelVerde 0800816230 al IŞJ Suceava pentru informații despre înscrierea în clasa pregătitoare este disponibil în intervalul orar 8.00 – 16.30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.