MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ

Poliţiştii vasluieni, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi la datorie în perioada următoare, pentru ca toţi cetăţenii să se bucure de Sfintele Sărbători Pascale în deplină siguranţă.

 În perioada 18 – 21 aprilie 2025, peste 500 de polițiști vor fi la datorie, pentru ca minivacanța ocazionată de Sărbătoarea Învierii Domnului să se desfășoare în condiții de siguranță.

Astfel, peste 125 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și cu celelalte instituţii ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

 Efectivele de poliție care participă, în această perioadă, la misiuni vor acționa, pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte, pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.

Polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi și polițiști locali, vor desfășura activități preventive în zona adiacentă lăcaşelor de cult, dar şi în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun, terase ori zone de agrement.

Dintre polițiștii aflați la datorie în această perioadă, peste 280 fac parte din structurile de ordine publică şi peste 100 sunt cadre ale poliţiei rutiere. Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt implicați în acest dispozitiv complex de asigurarea a siguranței cetățeanului și colegii de la structurile de investigaţii criminale, acțiuni speciale, specialiști în arme, explozivi și substanțe periculoase dar şi alte structuri.

În fiecare zi, polițiștii rutieri vor acţiona pe drumurile publice din județ pentru prevenirea evenimentelor grave și fluidizarea traficului rutier. Acești vor acționa, zilnic, cu aparate radar, inclusiv cu dispozitivele TrueCam și aparate DrugTest.

Pentru siguranţa dumneavoastră și a bunurilor pe care le posedați,

Poliţia vă recomandă:

Pentru a nu vă strica bucuria zilelor libere şi pentru a nu strica farmecul Paștelui, este bine ca înainte de a pleca de acasă, precum şi când vă aflaţi în concediu, să vă luaţi toate măsurile de precauţie pentru a nu deveni victima unor infractori.

În cazul în care plecaţi de la domiciliu de sărbători, indiferent de perioada în care lipsiţi, vă recomandăm să asiguraţi temeinic uşa de acces în imobil şi ferestrele, respectiv uşa de la balcon şi geamul de aerisire de la baie pentru a nu da posibilitatea spărgătorilor de locuinţe să pătrundă în imobil.

În principal, perioada premergătoare Paștelui este o perioadă a cumpărăturilor, zona complexelor de magazine şi a pieţelor fiind mult mai aglomerată. Aveţi grijă de bagajele şi cumpărăturile dumneavoastră, nu le lăsaţi la vedere în autoturisme şi mai ales nu le lăsaţi peste noapte în maşini. Ar fi ideal să parcaţi autoturismele în locuri bine iluminate sau în parcări păzite.

În noaptea de Înviere vă sfătuim  evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, străzile cu baruri şi terase unde se consumă alcool şi sunt adunate persoane gălăgioase. Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool. Evitaţi dialogul cu persoanele în stare de ebrietate şi nu vă lăsaţi provocate de ele.

Recomandări pentru conducătorii auto:

Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimul legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

SĂRBĂTORI FERICITE !

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui

JANDARMII VASLUIENI, LA DATORIE CU EFECTIVE MĂRITE ÎN MINIVACANȚA PRILEJUITĂ DE SĂRBĂTORILE PASCALE

În perioada 18-21 aprilie 2025, peste 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, vor acționa zilnic pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ.

Pe lângă misiunile curente de menținere a ordinii publice, desfășurate independent sau în sistem integrat cu Poliția, jandarmii vor fi prezenți și la adunările publice unde se preconizează participarea unui număr mare de persoane, pentru a preveni apariția incidentelor și pentru desfășurarea în siguranță a activităților religioase și cultural-artistice.

În noaptea de Înviere, jandarmii vor asigura măsurile de ordine în zona lăcașelor de cult din municipiile Vaslui, Bârlad, Huși, orașul Negrești, precum și la mănăstirile Florești, Moreni, Movila lui Burcel și Bujoreni. Efectivele Inspectoratului vor acționa în cooperare cu polițiști, pompieri și polițiști locali pentru siguranța participanților la slujbele religioase.

De asemenea, în atenția jandarmilor se va afla și spectacolul folcloric organizat în data de 21 aprilie în Parcul Copou din municipiul Vaslui.

Pentru prevenirea apariției unor situații conflictuale, adresăm cetățenilor următoarele recomandări:

  • Manifestați înțelegere față de măsurile luate de organizatori și forțele de ordine;
  • Respectați indicațiile jandarmilor aflați în misiune;
  • Supravegheați copiii și păstrați în siguranță bunurile personale;
  • Evitați implicarea în conflicte și sesizați comportamentele antisociale.

Jandarmeria Vaslui asigură întreaga comunitate că va fi la datorie, în slujba cetățenilor, pentru a preveni orice situații ce ar putea afecta liniștea și siguranța publică.

Pe această cale, le transmitem tuturor celor care sărbătoresc Învierea Domnului, urări de sănătate, liniște sufletească și sărbători fericite alături de cei dragi!

Compartimentul Informare, Relaţii Publice și cu Publicul

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.