Atenție! Abandonarea și aruncarea necontrolată a deșeurilor, pedepsite cu amenzi de minim 30.000 lei

Conducerea Consiliului Județean Vaslui este decisă să ia măsuri pentru prevenirea abandonării și aruncării necontrolate de deșeuri pe terenurile și drumurile aflate în proprietatea județului. Pe lângă obligarea persoanelor juridice de a se dota cu eurocontainere, pubele sau coșuri pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere sau similare și amplasarea de panouri sau afișe informative, ori desfășurarea de controale pentru verificarea stării de curățenie, vor fi intreprinse acțiuni pentru identificarea celor care aruncă aiurea deșeuri. Cei care vor fi găsiți vinovați riscă amenzi cuprinse între 30.000 lei și 45.000 lei, pentru persoanele fizice, și de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice.

Nu puține sunt cazurile în care unii confundă marginea drumurilor ori terenuri din domeniul public al comunelor, orașelor, județuluisau ale statului, cu gropi de gunoi, debarasându-se acolo de deșeurile atât menajere, cât mai ales inerte. Pentru a îngrădi astfel de fapte, conducerea județului este decisă să ia măsuri, atât de prevenire, cât și de sancționare a celor care abandonează sau aruncă necontrolat deșeurilor pe terenurile aflate în proprietatea județului.

În acest sens, a fost realizat un plan de măsuri, care a fost supus spre aprobare consilierilor județeni. Între altele, planul respectiv prevede o serie de măsuri menite să prevină acumularea de deșeuri și apoi abandonarea lor, dar și creșterea cantității de deșeuri reciclabile colectate în județ:

– colectarea selectivă a deșeurilor și depozitarea fie în eurocontainerele special amenajate pe platformele de colectare, fie în recipienții/pubelele din dotare (zona de case, acolo unde sunt distribuite);

– colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile din ambalaje, sticlă, metal, carton, hârtie, plastic și predarea acestora operatorilor autorizați, în vederea reciclării;

– încheierea de contracte cu operatorii de salubrizare, în vederea preluării deșeurilor din construcții, demolări și amenajări interioare; interzicerea depozitării acestora pe platformele de colectare; depozitarea temporară se va face doar în locurile special amenajate de către Primăria unității administrativ teritoriale respective;

– compostarea individuală în gospodării a deșeurilor biodegradabile menajere;

– obligația persoanelor juridice de a se dota cu eurocontainere, pubele sau coșuri pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere sau similare;

– amplasarea de panouri sau afișe informative în zona terenurilor ori a drumurilor aflate în proprietatea Județului Vaslui, situate în extravilanul localităților, în vederea informării populației cu privire la sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării interdicției privind abandonarea și aruncarea necontrolată a deșeurilor;

– încheierea de contracte de prestări servicii pentru salubrizarea periodică a terenurilor sau drumurilor aflate în proprietatea Județului Vaslui, situate în extravilanul localităților;

În afara acestor măsuri de prevenire, se va încerca și depistarea și sancționarea celor care vor abandona astfel de deșeuri pe domeniul public. În acest sens, se vor desfășura controale pentru verificarea stării de curățenie a terenurilor și drumurilor aflate în proprietatea județului Vaslui, situate în extravilanul localităților. Astfel de controale se vor efectua ori de câte ori este sesizată prezența de deșeuri pe terenurile aflate în proprietatea Județului Vaslui. În cazul depistării deșeurilor abandonate, respectiv a persoanelor ce au abandonat deșeuri menajere, vor fi sesizate organele competente din cadrul Consiliului Județean Vaslui, sau a Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară (ADIV), ori a Comisariatului Județean Vaslui a Gărzii de Mediu. Ulterior depistării celor care se fac vinovați de abandonarea și aruncarea necontrolată a deșeurilor, comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, Gărzilor forestiere, a aparatului de specialitate al consiliului județean, dar și ofiţeri şi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ori ai Jandarmeriei Române pot trece la aplicarea de sancțiuni. „Abandonarea și aruncarea necontrolată a deșeurilor pe terenurile aflate în proprietatea Județului Vaslui reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă contravențională, respectiv cu amendă de la 30.000 lei la 45.000 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice”, se arată în Planul de măsuri recent adoptat de Consiliul Județean. Pe lângă amendă, contravenientul va avea obligația de a suporta toate cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului, de transport, valorificare, recuperare / reciclare, eliminare a deșeurilor, precum și pe cele legate de acțiunile întreprinse pentru identificarea sa.

Marian MOCANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.