Primăriile au început de azi, miercuri, 18 decembrie 2024, să plătească indemnizațiile membrilor birourilor electorale care au participat la alegerile parlamentare și turul 1 al alegerilor prezidențiale din acest an. Efortul financiar este unul consistent, dat fiind faptul că din cele 552 de birouri electorale doar în județul Vaslui au făcut parte nu mai puțin de 9 membri, incluzând președintele și locțiitorul, la care se adaugă personalul tehnic, plătiți fiecare cu câte 330 de lei brut/zi, pentru 1 – 5 zile de activitate la fiecare tur de scrutin.

Temerile celor care au supravegheat procesul de votare în timpul primului tur al alegerilor prezidențiale de pe 24 noiembrie 2024, privind faptul că, prin anularea, de către Curtea Constituțională, a rezultatelor, nu vor fi plătiți pentru munca depusă, ori banii le vor parveni după sfârșitul anului nu s-au adeverit. Asta pentru că, la începutul acestei săptămâni, Guvernul a virat banii aferenți indemnizațiilor membrilor birourilor electorale, după ce, cu câteva zile înainte, a făcut același lucru pentru alegerile parlamentare.
Deja, Instituția Prefectului a virat către primării banii aferenți indemnizațiilor și listele de beneficiari, iar primăriile, la rândul lor, au început plata.
În municipiul Vaslui, de exemplu, plata indemnizațiilor pentru cele două tururi de scrutin se face după un program stabilit astfel: miercuri, la Casieria Centrală a instituției, și-au putut ridica banii membrii secțiilor de la nr. 1 la nr. 44, joi, între orele 11.00 – 16.30, urmând a se prezenta membrii secțiilor de la nr. 45 la nr. 87, plus membrii BEC, respectiv informaticienii și operatorii de rezervă. Vineri, 20 decembrie, persoanele care nu s-au prezentat conform programării din zilele anterioare își vor putea ridica indemnizațiile, indiferent de secția la care au activat.
Reamintim că în județul Vaslui au fost înființate 552 de secții de votare, în fiecare dintre acestea funcționând un Birou Electoral local compus din președinte, vicepreședinte și 7 membri, la care se adaugă personalul auxiliar, respectiv un informatician. Fiecare va primi o indemnizație de 330 lei/zi brut, pentru 1 – 5 zile de activitate depusă la fiecare tur de scrutin. Lor li se adaugă cei 11 membri ai Biroului Electoral Județean, care vor fi plătiți pentru întreaga activitate desfășurată de la constituirea acestui organism, respectiv de la jumătatea lunii octombrie, până la dizolvarea sa, circa 45 de zile.
Trebuie spus că efortul financiar și logistic pentru desfășurarea acestor alegeri, inclusiv a primului tur al alegerilor prezidențiale a cărui rezultate au fost ulterior anulate de către Curtea Constituțională, este unul imens. Plății indemnizațiilor celor peste 5.500 de membri ai birorurilor electorale locale doar din județul Vaslui, li se adaugă salariilor celor circa 800 de polițiști, jandarmi și pompieri implicați în paza secțiilor de votare și supravegherii desfășurării în bune condiții a procesului electoral, costul cabinelor, de vot, a urnelor, utilităților la secțiile de votare, al buletinelor de vot și ștampilelor, cel aferent comunicațiilor, telefoane și internet, etc. Nu trebuie uitată nici decontarea costurilor campaniei electorale către partidele și candidații implicați, totul reprezentând o notă de plată uriașă care, în final, va fi plătită din bugetul de stat, deci, de către toți românii, inclusiv de către cei care nu s-au prezentat la vot.
Iar anul viitor, vom mai avea două ture de alegeri, cele pentru desemnarea viitorului președinte al României, cu costurile aferente…



































