sâmbătă, iunie 20, 2026
Acasă Comunicate de presă Frontieră Cetățean moldovean depistat în trafic conducând un ansamblu rutier, fără drept

Cetățean moldovean depistat în trafic conducând un ansamblu rutier, fără drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din Republica Moldova care a fost depistat conducând  un ansamblu  rutier, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea acest drept.

În data de 04 decembrie a.c., în jurul orei 02.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie R.Moldova, în vârstă de 41 de ani, care conducea un ansamblu rutier, format dintr-un microbuz și o remorcă.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că ansamblul rutier are o masă totală maximă autorizată de 4.800 Kg și că bărbatul nu deţine premis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce vehiculele în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IAŞI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.