Vasluienii care au fost afectaţi de inundaţii, dar au și asigurare obligatorie pentru locuinţă, mai au 25 de zile la dispoziţie pentru a anunţa legal dauna şi a depune documentele în vederea primirii de despăgubiri. Este anunțul făcut de directorul general adjunct al PAID România, Cosmin Tudor.
Cosmin Tudor, directorul general adjunct al PAID România, spune că în zonele afectate de inundaţii luna trecută în județele Vaslui și Galați există 6-7 mii de locuinţe avariate, din care în jur de 1.500 de locuinţe sunt asigurate, dar s-au primit deocamdată doar puţin peste 400 de notificări pentru dosare de daună.
„Dacă stăm să ne gândim ce s-a întâmplat la Galaţi, sunt 6.000, aproape 7.000 de locuinţe avariate. Avem în zona respectivă, în mediul rural, în jur de 1.500 de locuinţe asigurate. Din aceste 1.500 nici nu ştim la ora actuală câte au fost avariate. Avem deocamdată doar puţin peste 400 de notificări de anunţări, de cum vreţi să le spuneţi, pentru daune. Din acestea, deja am procesat 30%, cu recordurile pe care doamna Radu (directorul general al PAID, Nicoleta Radu – n. r.) le-a menţionat mai devreme: prima plată în 48 de ore, prima daună totală în 3 zile ş.a.m.d. Noi plătim în fiecare zi, aşteptăm şi publicăm pe canalele noastre de social media mereu iminenţa deschiderii dosarului. Mai sunt 26 de zile. Ieri (luni – n. r.) am publicat pe social media: mai sunt 26 de zile în care, legal, puteţi anunţa o daună. Cerem presei să ne ajute, cerem de fiecare dată presei să ne ajute prin împrăştierea acestui mesaj la nivel cât mai granular, ca oamenii să ştie că trebuie să depună repede documentele ca să-şi ia repede banii, pentru că altfel noi stăm cu dosarele şi aşteptăm acceptul”, a transmis Cosmin Tudor.
El a precizat că jumătate din sumele pentru daune, aproape un milion de euro, sunt deja trimise către clienţi sub formă de propunere de despăgubire, aceştia trebuind doar să dea conturile bancare. „Pot să vă spun că jumătate din sumele despre care am vorbit, ne apropiem de un milion de euro, sunt deja trimise către clienţi sub formă de propunere de despăgubire. Trebuie doar să ne dea datele contului bancar. Vă daţi seama că oamenii sunt preocupaţi acum de alte lucruri, încă au apă în casă, unii dintre ei încă nu sunt acasă, locuiesc în diverse, nu ştiu, forme de locuire temporară ş.a.m.d., e greu pentru ei, noi suntem convinşi de chestia asta, dar, încă o dată, ajutoarele de la stat – să nu confundăm ajutorul de urgenţă cu ajutorul pentru reconstrucţie, e o diferenţă ca de la cer la pământ, chiar şi matematic. Gândiţi-vă că ajutoarele de la stat, aţi văzut, sunt în jur de 10.000 lei, maxim 10.000 lei; despăgubirea pe care o poate lua un asigurat din partea PAID-ului pentru poliţa obligatorie, doar pentru ea, este de 100.000 de lei, adică 20.000 de euro. Dacă are şi asigurare facultativă, îşi poate acoperi întreaga valoare a prejudiciului. Dacă el este mai mare, îşi poate acoperi şi bunurile, îşi poate acoperi şi dependinţele, lucruri care nu sunt acoperite de poliţa obligatorie”, a susţinut oficialul PAID, la masa rotundă cu tema „Ce (Cine) îi convinge pe români să nu-şi asigure locuinţele”, organizată de DC Media Group.
Cosmin Tudor a avertizat că în lege se spune că, în lipsa asigurării PAD, Guvernul îşi rezervă dreptul de a nu oferi ajutoare pentru reconstrucţii. „Iată că această nuanţă e foarte importantă şi, dacă există bani, dacă există voinţă, Guvernul va putea ajuta inclusiv la această reconstrucţie. În realitate, nu există stat atât de potent financiar în lumea asta care să poată permite reconstrucţia locuinţelor private. Sigur că dacă e vorba de o casă, două, ne permitem. Dacă e vorba de 100, încep discuţii. Dacă e vorba de 1.000, discuţiile sunt şi mai mari. Iată că în final ajungem cu logica la concluzia că nu sunt bani şi nu vor fi niciodată pentru reconstrucţia locuinţelor din proprietate privată. Priorităţile statului sunt infrastructura critică, clădirile publice de importanţă naţională şi în niciun caz asemenea reparaţii ale locuinţelor private”, a subliniat el.
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate comercială de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.