La sfârșit de săptămână, deputata Raisa Enachi, candidat din partea Partidului S.O.S. România la alegerile parlamentare de la începutul lui decembrie, a fost în Piața „Sf. Ilie” din Bârlad. Raisa Enachi a interacționat cu producătorii locali, gustând și cumpărând din produsele lor. „Este important să ne susținem unii pe alții și să alegem produsele noastre, făcute cu grijă și dedicare”, a declarat candidatul S.O.S. România, într-o postare pe pagina sa de socializare.

„La Piața „Sf. Ilie” din Bârlad, am avut ocazia să cunosc producătorii locali și să îi asigur că, în continuare, vom promova munca lor de calitate. Produsele românești sunt cele mai bune, iar când alegem să cumpărăm de la ei, sprijinim direct economia locală. Îu asigur de faptul că Partidul S.O.S. România, împreună cu Diana Iovanovici Șoșoacă – Oficial, continuă să lupte pentru drepturile românilor și să susțină inițiativele care ne ajută pe toți să trăim mai bine în România. Este important să ne susținem unii pe alții și să alegem produsele noastre, făcute cu grijă și dedicare. Mulțumesc echipei S.O.S. Bârlad!”, a postat deputata Raisa Enachi, candidat din partea Partidului S.O.S. România la alegerile parlamentare din acest an, după vizita făcută n Piața „Sf. Ilie” din Bârlad.
Filiala Județeană Vaslui și-a depus candidaturile pentru alegerile din 2024 la Camera Deputaților și Senat, cu sprijinul liderului S.O.S. România, Diana Iovanovici Șoșoacă. Biroul Electoral Județean Vaslui a admis toate candidaturile, lista la Camera Deputaților fiind deschisă de deputata vasluiană Raisa Enachi. „Alături de echipa mea, voi lupta în continuare pentru o reprezentare puternică și rezultate concrete pentru vasluieni, într-o Românie a românilor. Nu vom lăsa pe nimeni să ignore nevoile vasluienilor! Împreună, putem construi viitorul pe care ni-l dorim cu toții”, a promis candidata din partea Partidului S.O.S. România la alegerile parlamentare, actuala deputată Raisa Enachi.

































