Centrul Județean de Excelență Vaslui invită elevii pasionați de științe, arte sau limbi străine, ori dornici să-şi dezvolte abilitățile și să atingă performanța alături de profesori dedicați, să se înscrie la cursurile gratuite pentru anul școlar 2024 – 2025, organizate de instituție. Termenul limită de înscrieri este 30 septembrie 2024, cu excepția grupelor de fizică şi informatică, unde înscrierea se va face până pe 8 octombrie. Atenție, locurile în grupele formate la cele 17 discipline sunt limitate.
De la înființare, în 2017, Centrul Județean de Excelență Vaslui şi-a îndeplinit an de an misiunea, aceea de a promova şi sprijini dezvoltarea elevilor capabili de performanţă, în toate domeniile, de a forma un nucleu educaţional orientat către dezvoltarea capacităţilor individuale la nivel maximal. Mulți dintre elevii care au frecventat cursurile Centrului au câştigat diplome sau medalii la diversele concursuri şi olimpiade şcolare la care au participat, şi şi-au îmbunătățit considerabil nivelul de cunoştiințe acumulat. Tot pentru a răspunde doleanțelor şi cerințelor elevilor, Centrul Județean de Excelență şi-a îmbunătățit continuu oferta educațională, prin organizarea de cursuri la tot mai multe discipline, pentru anul şcolar 2024 – 2025, numărul acestora ajungând la 17. Datorită acestui fapt, în fiecare an tot mai mulți elevi şi-au manifestat dorința de a se înscrie la cursurile ținute de cei mai buni profesori vasluieni.
Centrul Județean de Excelență Vaslui a demarat înscrierile pentru anul școlar în curs, 2024 – 2025, cu mențiunea că, dacă numărul de înscriși la o disciplină depășește numărul de locuri disponibile, va fi organizată o testare de selecție. Înscrierile se pot face în perioada 16 septembrie – 30 septembrie 2024, prin simpla completare a unui formular, care poate fi accesat de pe linkul: https://forms.gle/Xcxp4FtxqgkwE3nG9. Excepție fac elevii care doresc să urmeze cursurile de fizică sau pe cele de informatică ale Centrului, care trebuie să se înscrie simultan atât pe formularul Centrului Județean de Excelență Vaslui, cât și pe formularul https://www.nouanepasa.ro/hai-la-olimpiada-centre-de-pregatire, până cel târziu pe data de 8 octombrie.
Pentru acest an şcolar, oferta Centrului Județean de Excelență Vaslui constă în 74 de grupe de elevi, la 17 discipline, astfel:
Astronomie și Astrofizică: la filiala Bârlad – o grupă (mixt – gimnaziu și liceu);
Biologie: la filiala Vaslui – o grupă de liceu și două de gimnaziu; la filiala Huși – o grupă de liceu și una de gimnaziu;
Robotică: la filiala Vaslui – o grupă de liceu și o grupă de gimnaziu
Istorie: la filiala Vaslui – o grupă de liceu; la filiala Bârlad – o grupă de liceu; la filiala Huși – o grupă de liceu;
Arte plastice: la filiala Bârlad – o grupă de liceu și o grupă mixt (gimnaziu + liceu);
Limba latină: la filiala Vaslui – o grupă de gimnaziu;
Limba română: la filiala Vaslui – o grupă de liceu și 3 de gimnaziu; la filiala Bârlad – o grupă de liceu și două de gimnaziu; la filiala Huși – o grupă de liceu și 3 de gimnaziu;
Matematică: la filiala Vaslui – o grupă de liceu și două de gimnaziu; la filiala Bârlad – două grupe de gimnaziu; la filiala Huși – o grupă de liceu și două de gimnaziu;
Limba franceză: la filiala Vaslui – o grupă de liceu și una de gimnaziu; la filiala Bârlad – o grupă de liceu; la filiala Huși – o grupă de liceu și una de gimnaziu;
Limba engleză: la filiala Vaslui – o grupă de liceu și două de gimnaziu; la filiala Bârlad – o grupă de liceu și două de gimnaziu; la filiala Huși – două grupe mixte (liceu și gimnaziu);
Limba rusă: o grupă mixtă (liceu și gimnaziu);
Limba italiană: la filiala Vaslui – o grupă mixtă (liceu și gimnaziu);
Limba spaniolă: la filiala Vaslui – o grupă de liceu;
Chimie: la filiala Vaslui – o grupă; la filiala Bârlad – o grupă de gimnaziu; la filiala Huși – o grupă de liceu și două de gimnaziu
Geografie: la filiala Bârlad – o grupă mixtă (gimnaziu + liceu); la filiala Huși – două grupe de gimnaziu;
Fizică: la filiala Vaslui – două grupe de liceu și 4 de gimnaziu; la filiala Bârlad – o grupă de liceu și una de gimnaziu; la filiala Huși – o grupă de liceu și una de gimnaziu;
Informatică: la filiala Vaslui – două grupe de gimnaziu și 4 grupe de liceu; la filiala Bârlad – o grupă de gimnaziu.
Cursurile se vor desfăşura la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Colegiul Naţional „Gh. Roşca Codreanu” Bârlad, Colegiul Naţional „Cuza-Vodă” Huşi, şi sunt gratuite.
Pentru a putea participa, toți elevii, atât cei care au frecventat cursurile Centrului în anul școlar precedent (2023-2024), cât și cei care se înscriu pentru prima dată, trebuie să urmeze procedura de înscriere.
„Cursurile noastre sunt recunoscute pentru calitatea și eficiența lor, concretizate în rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri școlare naționale și internaționale. Performanțele voastre vor fi ulterior recompensate cu generozitate prin participare la excursii de studii, tabere tematice, premii și suport pentru orientarea școlară, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriilor și Consiliilor Locale ale municipiilor Vaslui, Bârlad și Huși. Alăturați-vă comunității noastre de excelență și explorați-vă potențialul!”, îi îndeamnă pe elevi directoarea Centrului Județean de Excelență Vaslui, prof. Gabriela Plăcintă.