În județul Galați, cele mai mari distrugeri au fost cauzate de ruperea digurilor mai multor baraje de acumulare sau piscicole, viiturile formate măturând totul în cale și inundând zeci de localități și mii de hectare de teren agricol. În județul Vaslui, două astfel de situații au fost evitate la limită de autorități și lucrătorii SGA Vaslui, apele fiind deversate de urgență spre râul Prut și fiind realizate diguri de protecție de pompieri. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a acționat cu toți lucrătorii și utilajele disponibile în toată această perioadă, fiind sprijiniți de colegii jandarmi și polițiști și de autoritățile locale și județene. În sprijinul lor au fost trimiși pompieri din alte județe, Brașov, Sibiu, Cluj, Covasna, Harghita sau Neamț, care ajută la îndepărtarea pericolului, evacuarea apei și curățarea gospodăriilor afectate.
În noaptea de duminică spre luni, în aval de acumularea Mușata, nivelul apei a atins cota de pericol, iar începând cu ora 03:00 la barajul respectiv a intrat în funcțiune descărcătorul de ape mari, înălțimea lamei deversante fiind de 49 de centimetri. Ca o măsură suplimentară, Stația de pompare reversibilă (SPR4) Berezeni a fost pusă în funcțiune la capacitatea maximă, apa fiind deversată în râul Prut, pentru a slăbi presiunea apei în aval de baraj. În comuna Berezeni, situată în apropiere, au acționat 38 de pompieri militari, cu două camioane, două motopompe de mare capacitate și tot atâtea motopompe remorcabile, care au evacuat apa revărsată în afara localității, salvând astfel casele locuitorilor.
Întrucât în zonă erau șase case care ar putea fi în pericol, iar apele amenințau să treacă peste un podeț și să inunde zona din apropiere, pompierii au executat un dig de compartimentare din circa 500 de saci încărcați cu nisip. În sprijinul pompierilor au intervenit și 16 jandarmi vasluieni și un autocamion. După câteva ore, situația s-a normalizat, fiind îndepărtat pericolul inundațiilor, astfel că pompierii s-au întors la bază, pentru a fi dirijați în alte locuri unde era nevoie de intervenția lor.
O situație asemănătoare a fost rezolvată de către lucrătorii de la Apele Române, SGA Vaslui intervenind în cazul unui baraj parțial afectat în zona Cârja. Conform comunicatului SGA, „Din cauza precipitațiilor istorice (164 l/mp/24h) și a viiturii care a venit pe râul Bozia, barajul a fost parțial afectat. Apa a fost preluată de canalele de desecare Albița – Fălciu, iar cu ajutorul pompelor de la Stația de pompare (stație aparținând ANIF) de la Doniceasa, apa a fost revărsată în râul Prut. Nu au fost afectate localități, locuințe sau alte proprietari private”.
În cazul în care nu se intervenea în timp util, s-ar fi putut forma viituri, la fel ca în cazul celor care au distrus mai multe localități din județul Galați.
Salvatorii vasluieni au fost și de această dată la înălțime. Practic, s-a intervenit cu toate forțele disponibile pentru limitarea dezastrului și, ulterior, pentru a veni în sprijinul populației afectate, pentru drenarea apei și curățarea gospodăriilor. „În urma fenomenelor hidrometeorologice înregistrate în data de 14 septembrie 2024 și a prognozei hidrometeorologice pentru data de 15 septembrie 2024, Inspectoratele pentru Situații de Urgență din județele Iași și Vaslui au crescut capacitatea operațională pentru a asigura un răspuns adecvat la eventualele situații de urgență”, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență care a monitorizat constant situația operativă pentru a asigura implementarea măsurilor necesare gestionării eficiente a eventualelor situații de urgență care ar putea pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.
Conform comunicatului, în județul Vaslui au fost mobilizați 380 de pompieri și următoarele mijloace tehnice: 5 autocamioane de intervenție, 3 bărci, 22 mașini de stingere, 2 microbuze, 1 șenilată, 14 motopompe transportabile, 6 motopompe remorcabile și 1 tabără mobilă. Totodată, în sprijinul ISU Vaslui au fost dislocate, încă de duminică, o tabără mobilă de la ISU Harghita, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o autospecială pentru salvarea persoanelor din medii ostile de la ISU Călărași.
În plus, IGSU a dispus suplimentarea resurselor din cele două județe cu efective și mijloace tehnice din județele limitrofe, neafectate de fenomenele meteo. În sprijinul ISU Vaslui au fost trimiși colegi de la inspectoratele pentru situații de urgență din Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Neamț și Sibiu, în total, 76 de pompieri, 6 autocamioane de intervenție, 12 autospeciale de primă intervenție și comandă, 1 microbuz, 6 motopompe remorcabile și 6 motopompe transportabile.
În aceste zile, mobilizarea a fost una exemplară, în ajutorul pompierilor venind lucrători ai altor structuri din cadrul MAI, jandarmi și polițiști, dar și autoritățile locale sau județene, pentru a reduce la maxim pagubele produse de fenomenele meteorologice din 13 – 15 septembrie 2024.
Da, așa sunt ei, salvatorii, ÎNTOTDEAUNA la înălțime! Iar rezultatele lor MEREU fantastice! Din simplul motiv că pe un front care a închis multe suflete în teamă și deznădejde a deschis alte inimi care vor să ajute.