Premierul Marcel Ciolacu la Bârlad: „Mă bucur că, în sfârșit, vorbim despre autostrada Moldovei”

Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, 5 aprilie 2024, cu ocazia unei vizite în municipiul Bârlad, că Moldovei i s-a făcut până acum o mare nedreptate prin întârzierea lucrărilor la o autostradă care să traverseze această regiune.

„Mă bucur că în sfârşit vorbim de autostrada Moldovei şi am văzut împreună azi cu domnul ministru (Grindeanu – n.r.) că pe anumite porţiuni suntem la stratul doi. S-a făcut o mare nedreptate Moldovei, pentru că este ultima, şi iar trebuie s-o spun, a venit un bănăţean să ne facă nouă autostradă, cu toate că Buzăul nu e în Moldova. Important e că lucrurile sunt şi există un progres evident. Nu mai vorbim de poveşti, vorbim de lucruri palpabile”, a spus premierul Ciolacu.

Şeful Guvernului a verificat la Bârlad stadiul de execuţie la şoseaua de centură şi a apreciat faptul că firma de construcţii a reuşit să ajungă aproape de finalizarea lucrărilor, după ce s-au înregistrat mai multe întârzieri ale acestui proiect. El a dat asigurări că odată cu darea în folosinţă a centurii ocolitoare, în zonă va fi înregistrată o creştere economică.

„Este cea mai importantă investiţie, dacă ne raportăm la 30 – 40 de ani. Această investiţie va scoate traficul greu din Bârlad, în şi dinspre Republica Moldova – Vama Albiţa, în şi dinspre Iaşi, pentru că astăzi când vorbim, tot traficul greu este prin mijlocul Bârladului. Vizita de azi ne dă speranţe că în iunie acest obiectiv se va termina”, a declarat primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroş.

Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, au efectuat, astăzi, o vizită în judeţul Vaslui pentru verificarea stadiului lucrării de infrastructură rutieră la centura ocolitoare a municipiului Bârlad.

Marcel Ciolacu a participat, de asemenea, la Conferinţa Judeţeană Extraordinară a PSD Vaslui, în cadrul căreia a fost ales preşedintele organizaţiei judeţene a partidului în persoana deputatului Adrian Solomon și au validați candidații partidului pentru alegerile locale. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.