Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 14 din 29.02.2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor suferite în anul 2023 în sectorul apicol, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucraine, vă comunicăm faptul că, până la data de 11 aprilie 2024, persoanele interesate pot depune atât la sediul Direcției pentru Agricultură Județene Vaslui cât și prin mijloace electronice, o cerere pentru obținerea ajutorului de stat în valoare de 24,8730 lei/familia de albine, pentru numărul de albine deținut și înscris la 31 decembrie 2023, în baza națională de date apicolă gestionată de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, prin oficiile pentru zootehnie județene.

Pot benefia de ajutorul de stat prevăzut de prezenta Ordonanță de urgență următoarele categorii:
apicultori, persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;
apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit O.U.G nr. 44/2008, privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale. aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificări și completări ulterioare precum și societățile agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991;
apicultori, persoane juridice.
Cererea de solicitare a ajutorului de stat trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
Copie a BI/CI al solicitantului sau al/a reprezentantului legal;
Împuternicire/procură notarială și o copie a BI/CI al/a unui reprezentant legal;
Copie a atestatului de producător;
Copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/ Registrul național al asociațiilor și fundațiilor, sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
Dovadă cont activ bancă/trezorerie;
Copie document de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a exploatației apicole/stupinei, eliberat de către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Județeană.
Documentele depuse/transmise vor fi semnate, datate și vor purta sintagma ,,conform cu originalul”.
Menționăm că până în prezent au fost înregistrați un număr de 437 de apicultori persoane fizice și juridice, ce deţin un număr total de 40.839 familii de albine.
Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Vaslui


































