Rezultate dezastruoase la simularea Evaluării Naţionale

Vineri au fost anunţate și comunicate către școli, rezultatele înregistrate la simularea Evaluării Naţionale. 47% dintre viitorii absolvenţi de gimnaziu vasluieni au reușit să obţină medii peste 5, în ciuda faptului că matematica s-a dovedit o adevărată piatră de încercare pentru aproape două treimi dintre ei, care nu au luat note de trecere. Doi elevi au reușit însă să ia nota maximă la matematică, niciunul însă la proba de limba și literatura română. Rezultatele vor fi discutate la clase și în școli, profesorii și elevii urmând a pune accent pe remedierea deficienţelor în acumularea de cunoștiinţe din gimnaziu.

Prima zi de școală de după vacanţa intersemestrială a fost marcată, pentru mulţi dintre elevii de clasa a VIII-a, de unele dezamăgiri, la aflarea rezultatelor obţinute de ei la simularea Evaluării Naţionale, principalul test de dinaintea adevăratului examen esenţial pentru viitorul lor școlar.

Astfel, după ce vineri, 23 februarie 2024, Inspectoratul Școlar Judeţean Vaslui a transmis către unităţile școlare rezultatele înregistrate la simularea Evaluării Naţionale desfășurată la începutul acestei luni, de astăzi, în fiecare clasă elevii au aflat notele primite. Pentru mulţi dintre ei veștile nu au fost bune, doar circa 47% dintre elevii vasluieni din anul terminal de gimnaziu reușind să obţină medii peste 5. Mai grav, doar 30% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la această simulare au reușit să ia note peste 5 la matematică. În schimb, aproape două treimi s-au descurcat mai bine la proba de limba și literatura română, obţinând note de trecere. Au fost și elevi vasluieni care au reușit să ia note de zece, fiind acordate 2 note maxime, din totalul de 90 astfel de note înregistrate la nivel naţional.

Situaţia înregistrată la nivelul judeţului este totuși în ton cu cea de la nivel naţional. Din datele prezentate de Ministerul Educaţiei, mai bine de jumătate dintre viitorii absolvenţi de gimnaziu din întreaga ţară nu au avut note peste 7 la proba de limba și literatura română, iar 26,02% dintre ei nu au fost în stare să ia măcar nota 5 la această probă. La matematică, situaţia este dezastruoasă și la nivel naţional: 57,63% din note sunt sub 5, și doar 17,33% din elevi au obţinut note mai mari de 7,00.

A fost pentru prima dată când simularea s-a derulat în condiții similare cu cele de examen, digitalizat, iar lucrările nu au mai fost corectate de către profesorii din unitatea de învățământ, fiind distribuite aleatoriu evaluatorilor din toată țara. Platforma a funcționat în parametri optimi pe toată perioada desfășurării proceselor, cu excepția unui interval de circa 20 de minute în prima zi de examen. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Pentru elevii din anul terminal de liceu, săptămâna viitoare va începe simularea Bacalaureatului. Aceasta va avea loc după următorul calendar: 4 martie 2024: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română; 5 martie – Proba E) c) – proba scrisă obligatorie a profilului, respectiv la matematică sau istorie, pentru ca pe 6 martie, să aibă loc proba E) d): proba scrisă la alegere a profilului și specializării, respectiv la una dintre materiile: Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Argumentare și comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie și Filosofie. Rezultatele vor fi comunicate după circa două săptămâni de la susținerea probelor scrise, iar, la fel ca la simularea Evaluării Naţionale, notele nu vor fi trecute în catalog decât la cererea expresă a elevului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.