Trei persoane, două femei și un bărbat, găsite moarte într-o casă din Ștefan cel Mare

Polițiștii au fost sesizați vineri, prin apel la 112, cu privire la faptul că într-o locuință din Ștefan cel Mare sunt două femei decedate, probabil intoxicate cu monoxid de carbon. Sesizarea a fost făcută de poștașul din comună, venit să aducă pensia. Ulterior, polițiștii au descoperit un al treilea cadavru, al nepotului, dat drept plecat din localitate în urmă cu patru ani. Polițiștii și procurorii au deschis o anchetă pentru a se constata cauza exactă a deceselor și dacă singura supraviețuitoare, o femeie de 30 de ani, cu tulburări psihice, ar putea lămuri lucrurile.

Vineri dimineața, poștașul din comuna Ștefan cel Mare a mers la locuința a două femei, mamă și fiică, pentru a le duce pensiile, însă singura persoană din gospodărie care a răspuns apelurilor sale a fost nepoata de 30 de ani. Dat fiind că femeia era cunoscută cu probleme psihice, poștașul nu a avut încredere să-i lase banii, așa că a pătruns în gospodărie. Mare i-a fost șocul când le-a găsit pe cele două beneficiare, în vârstă de 82 ani, respectiv 55 ani, fără viață, întinse în pat. Nu a stat pe gânduri și a apelat numărul de urgențe 112. Ulterior polițiștii, însoțiți de medicii legiști, au descoperit o a treia persoană, un tânăr de circa 28 de ani, care ar fi decedat în urmă cu patru ani, iar corpul său a fost ascuns de proprietarele locuinței.

„La data de 9 februarie 2024, ora 13.31, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată cu privire la faptul că, într-o locuință din localitatea Ștefan cel Mare, județul Vaslui, sunt două femei decedate, probabil intoxicate cu monoxid de carbon. În urma cercetărilor efectuate, de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, în locuință au fost identificate cadavrele a trei persoane, femeile indicate în sesizare și un bărbat. Totodată, o altă femeie, în vârstă de 30 de ani, ce prezenta tulburări psihice, a fost depistată în locuință și a fost internată, pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale, la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Cadavrele au fost transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzelor deceselor. În cauză a fost deschis dosar penal și sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. Supraviețuitoarea, femeia de 30 de ani cu tulburări psihice, ar fi declarat polițiștilor că mama și bunica ei ar fi murit de gripă, însă anchetatorii bănuiesc fie o intoxicație cu monoxid de carbon de la soba din locuință, fie chiar o faptă criminală.

În legătură cu victima de sex masculin moartă de multă vreme, vecinii bănuiesc că ar fi fost ucisă chiar de către cele trei femei, dat fiind că nepotul, suferind și el de boli psihice și, în plus, alcoolic, le teroriza și bătea pe femei ca să le ia pensiile. Ulterior faptei, femeile nu au mai permis accesul nimănui în locuință.

Rămâne ca medicii legiști să afle cauza morților și, în funcție de aceasta, procurorii să continue cercetările penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.