Descoperit la volan, fără drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova, care se afla la volanul unui autoturism, deși permisul de conducere deținut nu-i dădea dreptul de a conduce autovehicule în România.

În data de 2 februarie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 33 de ani, care conducea un autoturism marca Lexus, înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, acesta a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din statul Illinois – SUA și un permis de conducere internațional de tip neconform.

Colegii noștri au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au stabilit că bărbatul nu este posesor de permis de conducere internațional pentru nicio categorie de vehicule.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI DE FRONTIERA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.