Bârladul va avea, din această primăvară, primele șase stații publice de încărcare a mașinilor electrice amplasate pe Bulevardul Republicii, în parcarea din spatele Casei de Cultură, în parcarea din Piața „Sf. Ilie” (către zona Bisericii Vovidenia), două pe strada Dragoș-Vodă, (în parcarea din spatele magazinului Lidl) și în zona Parcului „Victor Ion Popa” (lângă curtea Liceului Industrial).

Primarul municipiul Bârlad, Dumitru Boroș, a semnat cu Administrația Fondului de Mediu contractul de finanțare pentru achiziția și montarea a șase stații de reîncărcare vehicule electrice
Proiectul are o valoare de 1.131.591 lei și are ca termen de implementare finalul acestui an.
Cele șase stații de reîncărcare vor fi montate în următoarele zone: – una pe Bulevardul Republicii la extremitatea Grădinii Publice spre ieșirea din localitate,
– o stație în parcarea din spatele Casei de Cultură,
– în parcarea din Piața „Sf. Ilie” (către zona Bisericii Vovidenia),
– două stații alăturate pe strada Dragoș-Vodă, către zona fabricii de confecții (în parcarea din spatele magazinului Lidl)
– în zona Parcului ”Victor Ion Popa” (lângă curtea Liceului Industrial).
Fiecare stație va avea două puncte de încărcare, unul pentru încărcare rapidă, de 50 kW, și unul de încărcare lentă, de 22 kW. Pentru o autonomie de 100 de kilometri, încărcarea mașinii la punctul de 50 kW se realizează în 20 – 30 de minute, în timp ce punctul de încărcare lentă livrează curentul necesar în decurs de aproximativ două ore.
„Acest proiect va fi urmat de un altul, cu și mai multe stații, dar despre acela vom vorbi la momentul când vom semna contractul de finanțare. Este posibil ca anumite persoane să considere aceste stații un moft, dar astfel de comentarii vin în general din direcția celor care nu fac o legătură între poluare și mașinile care circulă cu benzină sau cu motorină. Nu vom putea respira un aer curat dacă nu reducem numărul acestor vehicule. Stațiile de încărcare, iluminatul cu becuri LED, pistele de bicicletă, autobuzele electrice, asfaltarea de la zero a străzilor, lupta noastră permanentă pentru continuarea lucărilor la șoseaua de centură, defrișarea vegetației îmbătrânite și plantarea a mii de alți copaci pe care am început-o și o continuăm – toate acestea au ca singur scop reducerea poluării. În această logică trebuie analizată existența finanțărilor pe care ne-am zbătut să le aducem la Bârlad. Și nu ne oprim aici” , a spus Dumitru Boroș.
În prezent, municipalitatea bârlădeană pregătește procedura de licitație, primele stații urmând să fie montate în primăvară.


































