„Avem mii de cetățeni care nu pot ajunge la locul de muncă, elevi care nu pot ajunge la școală, familii întregi izolate”, a spus Iuliana Teslariu, consilier județean din partea USR, criticând practica majorității PSD de a acorda licențe de transport individuale. Soluția propusă de politician a fost scoaterea la licitație a traseelor pe pachete care să combine traseele profitavile cu cele mai puțin avantajoase pentru transportatori.

„Accesul facil la un transport în comun, la legături între orașe și comune, este o cerință esențială pentru a avea comunități rurale sănătoase”, a declarat consilierul județean din partea USR Vaslui Iulia Teslariu, în cadrul unei conferințe de presă, criticând deciziile majorității PSD din cel mai important for decizional al județului prin care au fost licitate trasee în mod individual, ceea ce a făcut posibil ca unii transportatori să renunțe la rutele neprofitabile, mulți vasluieni din mediul rural rămând fără posibilitatea de a ajunge în orașele județului folosind tranportul public.
„Din păcate, în Consiliul Județean Vaslui, administrația PSD este înclinată să ia decizii care sunt contrare interesului cetățeanului. Rezultatul este că avem mii de cetățeni care nu pot ajunge la locul de muncă, elevi care nu pot ajunge la școală, familii întregi izolate. Soluția corectă ar fi fost organizarea unor licitații care să scoată la pachet mai multe rute de transport, în paralel cu condiții contractuale care să balanseze interesul legitim al firmelor de a face profit, cu interesul vasluienilor de a avea acces la transport județean de calitate”, a arătat Iuliana Teslariu.
„Soluția pe care o susținem este implementarea unui sistem de transport predictibil și astfel să ne putem asigura că fiecare sat din județ are acces la municipii și invers. Propunerea noastră este să grupăm traseele în licitații combinând trasee profitabile cu altele mai puțin avantajoase, pentru a acoperi astfel întregul județ și pentru prevenirea izolării unor comunități”, a explicat consilierul județean. „De asemenea, sugerăm introducerea unor clauze în contractele de atribuire care să protejeze comunitatea în situații de renunțare nejustificată la contracte de către operator”, a completat consilierul județean, care s-a referit, de asemenea, la sumele forfetare acordate elevilor din județul Vaslui vcare sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu și care nu beneficiază de existența serviciilor de transport public. Această sumă urmează să fie aprobată în ședința de luni, 29 ianuarie 2024, de către Consiliul Județean, valoarea fiind stabilită la 0,37 de lei pe kilometru. „Distanțele dintre localitățile noastre pot varia semnificativ, iar costurile reale ale transportului pot depăși previziunile inițiale. Voi propune să evaluăm această situație și să luăm în discuție posibilitatea de a ajusta suma forfetară pe zi în funcție de distanța dus-întors între domiciliul elevilor și unitatea de învățământ. Aș dori să avem această abordare pentru a putea asigura o mai mare echitate și să ținem cont de variabilitatea geografică a județului nostru”, a mai spus Iuliana Teslariu.



































