Ziua Națională a României, sărbătorită, totuși, la Vaslui

O miniparadă doar a personalului din cadrul Ministerului de Interne, fără mijloace de intervenție și fără participarea militarilor din județ, o depunere de coroane, pe cheltuiala proprie a reprezentanților instituțiilor locale sau centrale, și un concert susținut în centrul Civic al municipiului Vaslui de artiști locali. Cam la aceasta se rezumă aniversarea a 105 ani de la Marea Unire.

Chiar și în condițiile de austeritate impuse, în ultima perioadă, de Guvern, care, în numele economiei financiare, a interzis autorităților locale manifestările de orice natură cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Ziua Națională a României va fi celebrată, chiar dacă, în teritoriu, fără fala de altădată. Astfel, pe 1 Decembrie, în Centrul Civic al municipului Vaslui, în organizarea Consiliului Județean Vaslui, a Primăriei și Consiliului Local Vaslui și a Centrului Cultural Județean Vaslui vor fi organizate o serie de manifestări dedicate Marii Uniri. Manifestările vor debuta vineri, la ora 9.45, cu intonarea Imnului Național și salutarea Drapelului de luptă, după care va urma oficierea unui serviciu religios în memoria eroilor neamului care au făcut posibilă constituirea României, ca stat național. Nu vor lipsi obișnuitele alocuțiuni ale autorităților și depunerea de coroane și jerbe de flori, după care, de la ora 11, va începe ceea ce se dorește a fi defilarea și prezentarea onorului de către garda de onoare. În acest an, defilarea din Vaslui va fi mai săracă ca oricând, probabil în pas cu vremurile actuale, astfel că prin fața autorităților și a publicului prezent urmează să treacă în ținută de onoare doar personalul din cadrul Ministerului de Interne, jandarmi, pompieri și polițiști, lipsind însă armata, militarii care reprezintă cele două unități ale Ministerului Apărării Naționale încă funcționale din județ, și fără tehnică de intervenție, autospecialele fiind probabil consemnate în garaje tot în numele drasticei economii dictate de Guvern la acest sfârșit de an pentru a nu depăși ținta de deficit. Cine dorește să vadă cu adevărat o paradă militară, nu are decât să stea în fața televizoarelor, pentru a le urmări pe cele organizate cu foarte mare fast la Alba Iulia ori pe sub Arcul de Triumf, în București!

Noroc cu autoritățile locale, care încearcă să mai salveze ceva din importanța acestei mari sărbători, organizând în Centrul Civic al municipiului Vaslui un moment artistic dedicat Marii Uniri. Astfel, începând cu ora 12.00, pe scena din fața Palatului Administrativ vor urca, pe rând, Fanfara de la Valea Mare, Corala „Fantasia”, Grupul Folcloric „Floarea dorului” a Palatului Copiilor Vaslui, Orchestra „Rapsodia Vasluiului”, Școala de dans popular „Mădălina și Virginel Solomon”, Ansamblul de dansuri „Hora Vasluiului” și invitații speciali, Grupul folcloric „Ștefan Vodă”, din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.