Patroana și contabila firmei care a distrus Palatul Copiilor din Vaslui au scăpat definitiv de pedeapsă

Curtea de Apel Iași a dat soluția definitivă în procesul în care  conducerea fostului executant al lucrărilor de reabilitare a Palatului Copiilor din Vaslui, societatea Impex Romcatel Cercetare Proiectare SRL, a fost inițial achitată de magistrații vasluieni în dosarul în care erau acuzați de înșelăciune și uz de fals. Atât patroana, cât și contabila firmei care a lăsat Palatul Copiilor în paragină după ce au „cheltuit” pe lucrări de proastă calitate și nefinalizate peste 1,2 milioane lei, banii primăriei, au scăpat nepedepsite, pe motiv de prescripție a faptelor. Recuperarea banilor se poate face doar printr-un proces civil, fără a se ști dacă sunt șanse reale de succes. Cât privește reabilitarea unuia dintre cunoscutele monumente de patrimoniu din municipiu, fosta Casă Mavrocordat, în prezent Palatul Copiilor, se speră în implicarea Ministerului Educației, care a inclus proiectul pe lista obiectivelor de investiții pe 2023. Reabilitarea va costa aproape 15 milioane de lei plus TVA.

În urmă cu 17 ani, Primăria municipiului Vaslui demara demersurile în vederea reabilitării Palatului Copiilor, fosta Casă Mavrocordat, obiectiv de patrimoniu, lucrare preluată de firma ieșeană Impex Romcatel Cercetare Proiectare SRL. După executarea unei părți din lucrări, brusc, în 2011, acestea au fost sistate, nu înainte ca firma în cauză să încaseze banii aferenți continuării unora dintre ele, inclusiv, fără drept, o parte din fondul de garanție constituit. După mai mulți ani, văzând că nu se reiau lucrările, primăria a dat în judecată firma executantă, pe administratul societății, Viorica Frunză, dar și contabila șefă, Iulia Ursache, acuzate de înșelăciune în ceea ce privește reabilitarea Palatului Copiilor din Vaslui, cauzând o pagubă de 1.650.055,02 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor si a manoperei neexecutate, bugetului local al municipiului Vaslui, dar și de uz de fals, pentru eliberarea, prin inducerea în eroare a Piraeus Bank Iaşi, a garanției de bună execuție, alți circa 150.000 lei.

Procesul de pe rolul Judecătoriei Vaslui a fost de durată, presupunând efectuarea a mai multe expertize și cu numeroase audieri de martori, pentru ca, la începutul acestui an, să fie dată o primă soluție. Judecătorii Secției Penale a Judecătoriei Vaslui au apreciat că se impune pronunțarea unei soluții de achitare în ceea ce privește acuzațiile de înșelăciune și a celei de uz de fals pentru ambele acuzate, iar societatea intimată a fost iertată de plata sumelor de 102.547,83 de lei şi 49.593,82 de lei, reprezentând contravaloarea garanţiei de buna execuţie însușită fără drept, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi până la data acoperirii prejudiciului, datorită prescriției faptelor.

Procurorii vasluieni nu au fost de acord cu această soluție, și au atacat-o la instanța superioară, Curtea de Apel Iași. De această dată, procesul a fost finalizat mult mai rapid, însă tot fără folos pentru păgubiți, Primăria municipiului Vaslui și Palatul Copiilor. Asta pentru că deși judecătorii ieșeni au decis înlăturarea din sentința penală apelată a dispoziției de achitare a celor două inculpate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, aceștia au decis totodată încetarea procesului penal pornit împotriva celor două „ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale” și achitarea contabilei Iulia Ursache în ceea ce privește acuzația de uz de fals pentru însușirea fără drept a garanției de bună execuție a lucrărilor.

Singura „victorie” a părții vătămate, Palatul Copiilor, o constituie obligarea, de către instanță, pentru ca Viorica Frunză și Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA să constituie „într-un cont bancar a unei garanții de bună execuție în valoare de 102.547,83 lei în favoarea Palatului Copiilor Vaslui, aferentă contractului de execuție contractului nr. 4/2008“. Cât privește recuperarea sumei de 1.263.296,06 lei plătită pentru lucrările neefectuate: „Instanța lasă nesoluționată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Palatul Copiilor Vaslui, (…), în contradictoriu cu inculpații S.C. Impex Romcatel Cercetare Proiectare S.A., și Frunză Viorica. Sentința este definitivă.

Pe lângă paguba făcută bugetului local care nu a fost încă recuperată nici după atâția ani de procese, mai grav este faptul că în toată această perioadă, clădirea principală a Palatului Copiilor a ajuns într-o avansată stare de degradare, fiind nu doar nefuncțională în mare parte, dar reprezentând și o pată pe imaginea municipiului.

Totuși, în curând ar putea demara din nou lucrările de reabilitare, de această dată cu fondurile Ministerului Educației, care a inclus obiectivul pe lista de investiții pe anul 2023, în vederea consolidării, restaurării, amenajării și extindere a edificiului. Conform devizului general al investiției, valoarea estimată ar fi de 14,859 milioane de lei fără TVA, iar lucrările care ar urma să redea vechea strălucire, clădirii cândva una dintre atracțiile orașului, ar urma să înceapă anul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.