Ziua de Curățenie Națională, recod de participare a vasluienilor

Peste 14 mii de vasluieni, mare majoritate elevi, dar și personal din instituții, membri ai diverselor ONG-uri sau simpli voluntari, au participat sâmbătă, 15 septembrie 2023, la Ziua de Curățenie Națională, ediția 2023. Nu doar ca număr (de 4 ori mai mulți voluntari decât anul trecut), participarea a fost impresionantă, dar și ca și cantitate de deșeuri strânse, circa 18.750 saci. Păcat că civismul voluntarilor la astfel de acțiuni nu este însușit și de concetățenii lor, cei care confundă natura sau spațiul public cu propria lor groapă de gunoi!

Vasluieni din aproape toate comunele și orașele județului s-au mobilizat exemplar sâmbătă, 15 septembrie 2023, de Ziua de Curățenie Națională 2023, acțiune inițată de organizația Let’s Doit Romania cu sprijinul Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui. Efortul celor 14.040 de voluntari, elevi, personal din cadrul diverselor instituții sau regii, precum și a simpli cetățeni s-a concretizat printr-o cantitate imensă de gunoaie, circa 18.750 de saci care a fost transportată de utilajele firmelor de salubritate din județ către locul care le este cu adevărat destinat: Groapa de gunoi de la Roșiești. Pe de altă parte, dacă este de admirat efortul și civismul participanților la această acțiune, cu atât mai mult este mai de condamnat nepăsarea multora dintre vasluieni, cei care au generat aceste gunoaie, ce au ajuns să sufoce nu doar câmpurile ori pădurile de la marginea localităților, dar și străzile ori locurile virane din interiorul lor.

Cea mai mare participare a fost la Bârlad, unde aproape 1.500 de voluntari, în mare parte elevi, au strâns peste 3 mii de saci de gunoi, în timp cel, în municipiul Vaslui, circa 1.200 voluntari au strâns peste 2.100 de saci cu gunoi, din zonele desemnate în accest sens, str. Paiu, Aleea Hulubăț, pârtia de săniuș Bahnari, zona lacurilor Delea și str. Ioan Adam cu străzile adiacente din cartierul Filaturii, ori din zona Ceramica. Și în Huși, Negrești sau Murgeni, participarea a fost masivă, la fel în comune precum Solești, Grivița, Lunca Banului, Deleni, Vetrișoaia, Văleni, Tutova, Rebricea, Epureni ori Zăpodeni, ca să enumerăm doar o parte dintre localitățile în care sute de voluntari, în principal elevi ai școlilor gimnaziale de acolo, au participat la Ziua de Curățenie Națională 2023. La fel de impresionantă a fost mobilizarea a celor circa 650 de lucrători ai Direcției Silvice Vaslui, care, doar ei, au strâns din păduri peste 550 de saci de gunoaie, dar și a lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Garnizoanei Bârlad, Apele Române, Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Vaslui, toate aceste instituții fiind reprezentate de voluntari. Printre cei mai harnici, s-a numărat mica echipă a deținuților din cadrul Penitenciarului Vaslui, 16 persoane strângând nu mai puțin de 140 de saci cu deșeuri.

În afara succesului de participare și colectare, la fel de importante sunt și reacțiile de pe social media: „Felicitări pentru implicare! Păcat că ziua asta e numai o zi… Cred că ne-ar trebui luni, ani, să le curățăm, la câte zone sunt batjocorite de niște mizerii de oameni… Ăia de vă doare în „cot” pe unde vă aruncați gunoiul, gândiți-vă că oamenii ăștia au strâns după voi! Poate tura viitoare când vreți să vă lăsați, tot așa, la întâmplare, „amprenta”, aduceți-vă aminte că niște oameni, niște copii, cu simț civic și implicare, au făcut curat în urma voastră! Poate, în viitor, nu va mai fi nevoie de asta!”, este concluzia trasă de o bârlădeancă, pe contul său de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.