La începutul acestei săptămâni, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a semnat 68 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 822.658.218,02 lei. Între acestea sunt și 3 proiecte de reabilitare de drumuri ale unor comune vasluiene.

Până acum, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a semnat nu mai puțin de 134 de contracte cu finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” cu administrații locale din județul Vaslui, valoarea totală a sumelor alocate de la bugetul de stat depășind 1,444 miliarde de lei. Ultimele trei contracte de acest gen au fost semnate chiar la începutul acestei săptămâni și se referă la modernizări sau reabilitări de drumuri din trei comune, Bogdănița, Deleni și Miclești.
Astfel, comuna Bogdănița va primi, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, suma de 4,38 milioane lei pentru implementarea proiectului „Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de viituri în comuna Bogdănița, județul Vaslui”. Trebuie spus că, deja, comuna Bogdănița a mai accesat alte două finanțări, prin același program „Anghel Saligny”, ambele pentru realizarea alimentării cu apă în satele Cepești, Rădăești, Coroiești și Cârțibași, valoarea totală a fondurilor nerambursabile atrase în acest scop depășind 7,8 milioane lei. De asemenea, mai are depuse alte 3 proiecte, unul vizând realizarea sistemului de alimentare cu apă în satul Bogdănița, în valoare de 2,1 milioane lei, un altul de modernizarea a unor drumuri de interes local, în valoare de 9,3 milioane lei, și un al treilea, pentru reabilitarea și modernizarea altor drumuri distruse de inundațiile din 2018 – 2019, proiect în valoare de 6,09 milioane lei.
Un alt contract semnat de MDLPA este cel cu comuna Deleni, „Modernizare drumuri de interes local în satele Bulboaca și Deleni, comuna Deleni, județul Vaslui”, în valoare de 10,950 milioane lei. Este primul contract pentru care comuna Deleni a reuști să acceseze finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Cât privește comuna Miclești, aceasta a reușit să acceseze fonduri nerambursabile în sumă de 3,93 de milioane lei tot pentru modernizarea de drumuri de interes local, respectiv a 2,114 km de pe 3 străzi din satul Popești, ocazie cu care vor fi reabilitate și 7 podețe și vor fi realizați 42 de metri de parapet metalic de protecție. Comuna Miclești mai are un contract deja semnat cu PNI „Anghel Saligny”, pentru realizarea unui sistem de canalizare – epurare ape în satul Miclești, proiect cu o finanțare aprobată de 5,547 milioane lei.
În total, unitățile administrativ-teritoriale vasluiene au depus nu mai puțin de 216 proiecte prin acest important program de investiții care alocă finanțare de la bugetul de stat în vederea modernizării infrastructurii de transport, a trotuarelor și a spațiilor publice, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă, a rețelelor de canalizare, a stațiilor de epurare și a rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea și refacerea unor poduri, și alte două proiecte vizând investiții în domeniul distribuției de gaze naturale.




































