POLIŢIŞTII ŞI COPIII ÎMPREUNĂ DE 1 IUNIE

Polițiștii, polițiștii de frontieră, jandarmii și pompierii vasluieni, au sărbătorit, astăzi, 1 iunie 2023, Ziua Internațională a Copilului”, alături de cei mici.  

Cadrele Ministerului Afacerilor Interne s-au aflat în mijlocul copiilor în Bârlad (parcarea centrului comercial Bârlad Value Centre), în municipiul Huși (Episcopia Hușilor) și în municipiul Vaslui  (parcul Copou).

Peste 3.000 de copii au fost dornici să-i întâlnească pe „mascații” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, publicul larg, în special micii oaspeți, au fost încântați de tehnica și dotările luptătorilor, menite să îi ajute în intervențiile zilnice.

Polițiștii structurilor de ordine publică au urmărit informarea și conștientizarea elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal, cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive și le-au fost transmise recomandări și sfaturi preventive referitoare la necesitatea respectării programului școlar și a conduitei în societate.

Tinerii au putut afla prevederile legislative ce reglementează substanțele interzise și instituțiile cărora le putem solicita sprijin în vederea acordării serviciilor de consiliere și asistență pentru persoanele consumatoare de droguri.

Cei mici au fost dornici să vadă îndeaproape autospecialele poliției rutiere, să pornească sistemele acustice și luminoase folosite atunci când aceștia circulă în regim prioritar și să primească primele sfaturi despre siguranța în deplasare (portul centurii de siguranță, folosirea sistemelor omologate de retenție și transport copii, etc).

Adolescenții s-au putut informa despre o posibilă carieră în Poliție, beneficiind de sprijinul Serviciului Resurse Umane care a prezentat oferta educațională pentru școlile de agenți de poliție sau pentru Academia de Poliție și care a încercat să lămurească toate neclaritățile avute de cei interesați.

Printre punctele de atracție s-a numărat și laboratorul mobil de educație rutieră, aflat în dotarea Serviciului Rutier, special destinat și echipat activităților de educație rutieră. Aici, cei mai mici dintre vizitatori s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice și au primit primele sfaturi despre siguranța în deplasare (portul centurii de siguranță, folosirea sistemelor omologate de retenție și transport copii, etc).

Unul dintre cele mai inedite standuri a fost creat de polițiștii criminaliști, care și-au folosit instrumentele speciale pentru a-i amprenta pe cei mici și pentru a le oferi diplome personalizate de Micul Criminalist, ce purtau propriile impresiuni și urme papilare.

De o atenție deosebită s-au bucurat și polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară dar și cei de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, care au organizat zone, tip work-shop, unde au fost derulate activități preventiv – educative (desenare, colorare, decupare și rezolvare puzzle/ghicitori, etc).

De asemenea, vehiculul din dotarea Biroului pentru Protecția Animalelor i-a impresionat pe copii prin dotările speciale destinate transportului de animale rănite, iar polițiștii structurii prezenți la eveniment le-au explicat copiilor cum se realizează microciparea și controlul microcipurilor, cu un aparat special. În plus, copiii și părinții au primit sfaturi despre respectul pe care aceștia trebuie să îl manifeste pentru animale și cum pot veni în sprijinul acestora.

Standul și traseul aplicativ amenajat de polițiștii Biroului Pregătire Profesională Vaslui a dat șansa doritorilor să observe și să poată participa activ în activitățile de depistare, interceptare, imobilizare, încătușare și conducere, procedee polițienești prezentate de polițiști cu sprijinul luptătorilor de la acțiuni speciale

Pe durata activităților, copiii au primit dulciuri și înghețată, insigne autocolante, pliante, flyere, diplome și reviste, cu sprijinul organizației profesionale Corpul Național al Polițiștilor și al Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea 1 Vaslui.

La Mulți Ani, Copii !

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.