Vineri, 19 mai 2023, trei proiecte, depuse de comuna Gârceni și Primăria Vaslui au fost aprobate spre finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, de către ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației. Este vorba despre 2 proiecte depuse de comuna Gârceni, „Modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Gârceni, județul Vaslui” și „Modernizare drum comunal și străzi de interes local din comuna Gârceni, județul Vaslui”, în valoare totală de aproape 11 milioane lei, și proiectul „Modernizare străzi Moara Grecilor”, depus de Primăria municipiului Vaslui, cu o finanțare de la bugetul de stat aprobată de 25.146.006,29 lei.

La sfârșitul săptămânii trecute, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației a semnat 81 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de peste 924 milioane lei. Contractele semnate vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, reabilitarea unor parcări, trotuare și alei pietonale, precum și construirea și refacerea unor poduri și podețe.
Între contractele semnate sunt și trei depuse din județul Vaslui, dintre care două sunt ale comunei Gârceni, iar al treilea a fost depus de municipalitatea vasluiană, privind modernizarea a mai multor străzi din suburbia Moara Grecilor. Cel din urmă are și cea mai mare valoare, 25.146.006,29 lei, dintre proiectele aprobate, după cele depuse de comunele Bixad, județul Satu Mare; Oinacu, județul Giurgiu; Popești, județul Iași, ori Consiliul Județean Maramureș. După semnarea, și de către reprezentanții municipalității vasluiene, a contractului, și parcurgerea tuturor pașilor necesari, de la organizarea de licitații, finalizarea lor și executarea efectivă a lucrărilor, în maxim 2 ani toți locuitorii din suburbia Moara Grecilor vor avea la dispoziție condiții de trai la fel de bune ca a celor care locuiesc în centrul municipiului Vaslui, cu apă curentă, canalizare, gaz metan și străzi moderne.
Cât privește comuna Gârceni, primarul Sorin Scutelnicu a reușit să acceseze fonduri pentru modernizarea drumurilor în sumă totală de aproape 11 milioane de lei, după ce cele două proeicte depuse spre finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” au fost aprobate zilele trecute. Este vorba de proiectul „Modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Gârceni, județul Vaslui”, în valoare de 2.487.831,99 lei, la care se adaugă alți circa 812 mii lei, de la bugetul local, bani cu care ar urma să se asfalteze 1,127 km de drum pe care se vor realiza trotuare și rigole betonate, nu mai puțin de 8 podețe și acces către 15 proprietăți, dar și 7 drumuri laterale. Al doilea proiect depus de comuna Gârceni este „Modernizare drum comunal și străzi de interes local din comuna Gârceni, județul Vaslui”, în valoare de 8.462.168.01 lei, bani cu care ar urma să se modernizeze mai mulți kilometri de drum comunal și drumuri sătești, și care, după finalizare, ar face mult mai facil accesul cetățenilor către centrul comunei și, implicit, către drumul național DN 2FVaslui – Bacău.
Condorm comunicatului Ministerului Dezvoltării, cu aceste ultime 81 de noi contracte, numărul total al contractelor semnate până în prezent se ridică la 1.234, în valoarea totală de peste 13,7 miliarde lei. De altfel, doar în ultimele săptămâni, nu mai puțin de cinci comune vasluiene au primit astfel de vești bune, respectiv aprobarea și semnarea proiectelor depuse spre finanțare, valoarea totală depășind 58 milioane lei. Este vorba de proiectele „Modernizare drumuri principale și străzi secundare în localitățile Bălteni, Bălteni-Deal și Chetrești, comuna Bălteni, județul Vaslui” – 8.000.000 lei; „Modernizarea unor străzi principale și secundare în localitățile Fălciu și Rânzești, comuna Fălciu, județul Vaslui” – 10.831.070,89 lei; „Asfaltare și modernizare străzi în cartierele munteni și podeni, municipiul Bârlad, județul Vaslui – LOT 1 – 18.000.000,00 lei”; „Modernizare drumuri în comuna Vulturești, județul Vaslui – 10.950.000,00 lei” și „Modernizarea infrastructurii rutiere afectate de viiturile din cursul anului 2020, în comuna Pușcași, județul Vaslui”, în valoare de 10.950.000 lei.


































