Proteste ale profesorilor. Astăzi, grevă de avertisment!

Astăzi, miercuri, 17 mai 2023, cadrele didactice membre ale celor 3 mari sindicate din învățământ vor declanșa o grevă de avertisment pentru a determina guvernanții să adopte o serie de măsuri menite să sprijine educația. Între orele 11 și 13, dascălii vor înceta lucrul și, deși vor fi prezenți în sălile de clasă, nu vor face ore. În cazul în care nu vor fi satisfăcute revendicările sindicaliștilor, e anunțată declanșarea unei greve generale în învățământ, începând cu luni, 21 mai. Efectele ar fi catastrofale în primul rând pentru elevi, dat fiind că clasele terminale de gimnaziu și liceu termină școala pe 30 mai, iar elevii riscă să rămână cu situația școlară neîncheiată.

De mai bine de o lună, sindicatele din învățământ anunță declanșarea unei greve generale drept o posibilă măsură pentru satisfacerea revendicărilor legate atât de salarizare, cât și de neincluderea în noua Lege a educației a unor amendamente cerute de cadrele didactice. Un prim protest s-a concretizat printr-un marș, pe 10 mai 2023, acțiune la care au participat mii de profesori din întreaga țară. Ulterior, faptul că Ministerul Educației nu a luat nicio măsură în satisfacerea revendicărilor, sindicatele din învățământ au transmis că peste 80% dintre cadrele didactice și-au arătat intenția de a suspenda activitatea profesională până la satisfacerea revendicărilor, începând cu data de 21 mai 2023. Înaintea grevei generale, va avea loc o grevă de avertisment, pentru ca profesorii protestatari să respecte cadru legal. Această grevă de avertisment este anunțată pentru astăzi, miercuri, 17 mai 2023, între orele 11-13, și se va desfășura cu cadrele didactice în clase. În cadrul acesteia, este la latitudinea profesorilor dacă vor continua să le predea elevilor conform programei sau dacă doar îi vor supraveghea în orele respective.

Revendicărilor sindicatelor sunt numeroase și presupun modificări ale Legii Educației, începând cu majorarea salariilor, astfel încât leafa unui cadru didactic debutant să fie egală sau mai mare cu venitul mediu brut. Alte cerințe se referă la salarizarea progresivă, dată fiind formarea continuă a cadrelor didactice de-a lungul carierei, precum și digitalizarea sistemului de salarizare.

Alte revendicări ale sindicaliștilor din învățământ constau în: Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației; Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic; Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile, respectiv decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, etc.; Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.