Înmatricularea și radierea vehiculelor se vor putea face online

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a agreat, împreună cu ceilalți factori responsabili de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și a Guvernului României, soluția de dezvoltare a unei platforme informatice la nivelul autorității de înmatriculare. Practic, prin crearea acestei platforme informatice, înmatricularea și radierea vehiculelor se va putea face online, în primă fază pentru cele deja înmatriculate în România.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a postat în consultare publică Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul furnizării de servicii publice electronice aferente înmatriculării vehiculelor în România, document co-inițiat împreună cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Practic, este vorba de simplificarea operațiunilor aferente înmatriculării și radierea vehiculelor în România prin crearea unei platforme digitale unde vor fi posibile toate operațiunile necesare încheierii/încărcării de acte de înstrăinare-dobândire a vehiculelor, a transmiterii informațiilor și documentelor necesare către organele fiscale locale, precum și a solicitării înmatriculării/radierii din circulație a acestor vehicule. Practic, prin digitalizarea acestor operațiuni, nu va mai fi necesară deplasarea la sediile instituțiilor implicate, eliminând astfel gestiunea de documente fizice și costurile cu servicii poștale, de deplasare, de multiplicare, etc.

Anunțul a fost făcut de Sebastian Burduja, ministrul cercetării inovării și digitalizării, care a declarat că: „Este încă un pas înainte pe care România îl face pe drumul transformării digitale, după lansarea aplicației ghișeul.ro și a cazierului judiciar online gratuit. După adoptarea proiectului de Ordonanță de Urgență, MAI va dezvolta o platformă, în termen de 6-12 luni, ceea ce va permite înmatricularea și radierea online a autovehiculelor, în primă fază pentru acele autovehicule deja înmatriculate în România. Un stat digitalizat este un stat mai prietenos cu cetățeanul, iar digitalizarea înseamnă dezvoltare și creșterea calității vieții pentru toți românii.”. Anul trecut au fost înmatriculate aproape 130.000 de autoturisme noi și peste 320.000 de mașini aduse din străinătate, iar în viitor, se estimează o creștere continuă a acestor cifre. „Accelerarea proceselor de simplificare administrativă și transformare digitală a serviciilor publice și a procedurilor interne de lucru este o prioritate asumată de Guvernul României prin Programul de Guvernare”, a mai declarat ministrul Sebastian Burduja.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.