Manifestările programate sâmbătă în Centrul Civic al municipiului Vaslui, Expoziţia „Ouă Încondeiate. Icoane” şi spectacolul organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, se vor desfăşura conform programului iniţial, anunţă Lucian Onciu, directorul CJCPCT, unul dintre organizatorii evenimentelor. „Singura problemă ar fi imposibilitatea meşterilor populari din alte judeţe invitaţi la expoziţie de a se deplasa la Vaslui, caz în care va trebui să ne „mulţumim” doar cu meşterii locali, însă am încredere că, la fel ca de fiecare dată, vasluienii vor aprecia munca acestora”, a declarat Onciu.

Sâmbătă, 8 aprilie, ar urma ca Centrul civic al municipiului Vaslui să găzduiască două manifestări intrate deja în tradiţia vieţii culturale: cea de-a XIX-a ediţie a Expoziţiei Ouă Încondeiate. Icoane, şi spectacolul organizat cu ocazia Zilei Internaţionale al Romilor „Te Aven Amencza!”. În ciuda vremii şi a circulaţiei rutiere îngreunate şi chiar blocată în judeţele vecine din prezent, organizatorii sunt optimişti că cele două manifestări se vor desfăşura conform programului anunţat. „Mizăm pe faptul că prognoza meteo pentru zilele următoare anunţă încălzirea vremii şi oprirea ninsorilor, pentru mâine, 7 aprilie, fiind anunţate temperaturi de 9 grade Celsius, iar sâmbătă, 8 aprilie, de circa 11 grade Celsius, dar şi pe faptul că, până la debutul manifestărilor, Piaţa Civică va fi eliberată de omăt, permiţând accesul vizitatorilor şi spectatorilor. Noi am organizat astfel de manifestări şi la temperaturi mai joase, chiar la acest început de an, Târgul de primăvară sau cele cu ocazia Zilei Unirii Principatelor, aşa că sunt încrezător că, şi de această dată, vasluienii vor veni în număr mare pentru a admira şi achiziţiona ouăle încondeiate, icoanele pe lemn sau sticlă, decoraţiunile, ţesăturile, obiectele sculptate în lemn, produsele culinare, coşuleţele de răchită sau alte produse ale meşterilor populari prezenţi la Expoziţia „Ouă Încondeiate. Icoane”, ori spectacolul oferit de formaţiile şi interpreţii care vor susţine spectacolul organizat cu ocazia Zilei Internaţionale al Romilor, „Te Aven Amencza!””, a declarat Lucian Onciu, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT), unul dintre organizatorii evenimentelor. „Sperăm doar că nu vor fi dificultăţi cu deplasarea la Vaslui a meşterilor populari din Iaşi, Bacău, Suceava sau Botoşani invitaţi la Expoziţia „Ouă Încondeiate. Icoane”, caz în care vom conta totuşi de prezenţa meşterilor populari din judeţ invitaţi. Sperăm ca vremea să țină cu noi, iar vasluienii să se bucure de expoziția cu vânzare. Evenimentul va aduce în fața vasluienilor importante centre de tradiție, meșteri recunoscuți pe plan național, care vor veni în faţa publicului cu adevăratele simboluri ale credinţei”, a adăugat directorul Lucian Onciu.
Spectacolul „Te Aven Amencza!” va începe sâmbătă, la ora 16.00, iar Expoziţia cu vânzare „Ouă Încondeiate. Icoane” va putea fi vizitată în zilele de 8 şi 9 aprilie între orele 9-20.


































