În ciuda apelurilor, amenințărilor și sancțiunilor, flăcările mistuie zeci de hectare

În județul Vaslui, numai în acest sfârșit de săptămână au avut loc mai multe incendii de vegetație uscată, fiind afectate peste 50 de hectare de teren. În afara unor amenzi de care sunt pasibili proprietarii de terenuri agricol care dau foc necontrolat la miriști, aceștia sunt pasibili și de pierderea sprijinului financiar din fonduri europene şi naţionale prin reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, a uneia sau a mai multor scheme de sprijin, accesate în cursul anului calendaristic.  

În acest weekend, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Podul Înalt” al judeţului Vaslui au intervenit pentru limitarea și lichidarea mai multor incendii de vegetație uscată și mărăciniș izbucnite în raza localităților Murgeni, Cârja, Rânzești, Lipovăț și Vaslui.

Cel mai puternic incendiu de vegetație uscată a fost înregistrat în zona Cârja – Rânzești, acolo unde pompierii de la Punctul de Lucru Murgeni și din cadrul Detașamentului de pompieri Bârlad au fost nevoiți să intervină cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje La fața locului a intervenit și SVSU Fălciu. „La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la stuful din apropierea unei amenajări piscicole și pe canalele care fac legatura cu râul Prut. În zona tuturor focarelor, accesul a fost extrem de dificil din cauza zonei mlăștinoase. După mai bine de șase ore, incendiul a fost lichidat. Au ars peste 30 hectare de vegetație uscată. După lichidarea ultimelor focare, în zonă a rămas un echipaj de pompieri care a avut misiunea de monitorizare și intervenție în cazul reaprinderii vegetației”, se arată într-un comunicat al ISU „Podul Înalt” Vaslui.

De asemenea, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit, alături de SVSU Lipovăț, localnici și lucrători silvici, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată izbucnit în localitatea Lipovăț, comuna Lipovăț, în zona Făgădău. A fost nevoie de aproximativ trei ore luptă cu flăcările pentru lichidarea incendiului, arzând peste 20 hectare vegetație uscată și mărăciniș.

În sfârșit, duminică seara, Detașamentul de pompieri Vaslui a fost nevoit să intervină cu forțe și mijloace specifice pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în Zona Industrială a municipiului Vaslui. Incendiul a fost lichidat relativ repede, în limitele găsite. Au ars aproximativ 5.000 metri pătrați vegetație uscată și mărăciniș.

Cauza probabilă de izbucnire a tuturor acestor incendii a fost focul deschis în spații deschise.

Amenzi usturătoare pentru persoanele fizice și juridice

Trebuie spus că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă, dacă nu se impune ca o măsură excepţională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, reglementat prin Ordinul MADR nr. 355 / 2015. Conform OUG nr 195 / 2005, modificată şi aprobată prin Legea nr. 265/ 2006 privind protectia mediului, art. 96, astfel de fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 – 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice. Arderea miriştilor şi vegetaţiei uscate se face numai după obţinerea acordul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, a permisului de lucru cu foc de la Primărie şi este anunţat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă de pe raza localităţii unde se defăşoară arderea. Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, cetăţenii trebuie să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor, respectiv: să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt; să nu utilizeze focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc); arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile să se facă în locuri special amenajate; nu în ultimul rând, trebuie asigurată supravegherea permanentă a arderii şi să stingă jarul după încetarea acesteia. Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale are consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător.

Arderea miriștilot, sancționată și de APIA

Important de știut este că arderea necontrolată a miriștilor sau a suprafețelor cu vegetație uscată este sancționabilă nu doar de către ISU sau autoritățile locale, dar și de către Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA): „Conform Ghidului pentru Agricultorii care solicită plăți pe suprafață privind respectarea bunelor condiții agricole și de mediu, (GAEC) nu trebuie să ardeţi miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiştilor etc. Prin arderea miriştilor şi a resturilor vegetale distrugeţi materia organică din sol şi poluaţi atmosfera. Dacă nu respectaţi această condiţie, vi se vor aplica reduceri şi excluderi la suma totală de plată, conform modului de aplicare a sancţiunilor pentru nerespectarea GAEC”, se arată într-un comunicat al APIA.

„Nerespectarea de către fermieri a normelor privind ecocondiţionalitatea conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, a uneia sau a mai multor scheme de sprijin, accesate în cursul anului calendaristic în care a avut loc constatarea, pentru unul sau mai mulţi ani, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau circumstanţe excepţionale care au împiedicat respectarea acestor norme. În cazul în care fermierul constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei sale a fost arsă, incendiul fiind provocat de o cauză necunoscută, pentru a nu fi sancţionat, acesta trebuie să întocmească și să prezinte la Centrul local/judeţean al APIA la care a depus cererea de plată, o copie după sesizarea depusă şi înregistrată la poliţie, la Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau, unde este cazul, la Detaşamentul de pompieri din cadrul autorităţilor publice locale (Primărie). Acest document doveditor trebuie întocmit înaintea efectuării controlului şi să fie valabil la data efectuării controlului. Dacă documentul are data eliberării ulterioară executării controlului, fermierului i se va aplica sancțiunea administrativă pentru nerespectarea acestui standard”, se mai arată în respectivul comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.