La Ivănești s-a redeschis Centrul de Permanenţă, care asigură asistenţă medicală 24 de ore din 24 de ore!

Cei 4.300 de locuitori din 17 sate ale comunei Ivănești, precum și cei din comunele alăturate, au din nou asigurată asistenţa medicală, șapte zile pe săptămână, 24 de ore din 24 de ore. Vasile Novac, primarul comunei, a reușit să găsească medicii necesari pentru a relua activitatea la Centrul de Permanenţă Medicală Ivănești, după o perioadă de trei luni în care, pentru urgenţe, pacienţii trebuiau să se deplaseze tocmai la Vaslui, la Spitalul Judeţean. În curând, locuitorii din Ivănești vor avea la dispoziţie și un nou dispensar medical, dotat modern, realizat cu fonduri prin PNDL.

La sfârșitul anului trecut, în judeţul Vaslui funcţionau nouă centre medicale de permanenţă, forme de organizare a activității medicale fără personalitate juridică care funcționează în regim de gardă și asigură continuitatea asistenței medicale primare a colectivităților locale arondate, în mod gratuit. Acestea se aflau în localităţile Ivănești, Vutcani, Codăești, Puiești, Cozmești, Oltenești, Tutova, Bârlad și Negrești. Ulterior, Direcţia de Sănătate Publică a cerut autorităţilor locale unde funcţionează respectivele centre să suplimenteze la minim șapte numărul medicilor de familie care lucrează acolo. În aceste condiţii, unele dintre centrele de permanenţă au trebuit să-și suspende temporar activitatea.

Este și cazul Centrului de la Ivănești, care a fost închis timp de trei luni, iar pacienţii din zonă au trebuit, în caz de urgenţe medicale în afara programului de lucru al medicilor de familie din comună, să bată drumul până la Vaslui, pentru a primi îngrijirile necesare.

Din fericire, datorită implicării primarului Vasile Novac, situaţia s-a remediat, fiind încheiate contracte cu încă doi medici de familie și, de la 1 martie, Centrul de Permanenţă Medicală Ivănești și-a redeschis porţile. Mai mult decât atât, Centrul funcţionează acum non-stop, șapte zile pe săptămână, 24 de ore din 24 de ore.

„Am făcut eforturi și am reușit să aducem medici de familie din comunele alăturate și chiar un medic din Iași, astfel că locuitorii celor 17 sate din comuna Ivănești, dar și cei din comunele învecinate au acum la dispoziţie în permanenţă asistenţă medicală de bază. Practic, acum, alături de cele două cabinete medicale și cele două farmacii din comună, acest Centru de Permanenţă satisface în mare nevoile comunităţii, iar locuitorii comunei vor avea în curând la dispoziţie și un nou dispensar uman, construit în locul celui a cărui clădire era veche de 70 de ani. Este vorba de un proiect în valoare de două milioane de lei cu finanţare nerambursabilă prin PNDL 2, a cărui construcţie a demarat în iulie 2020 și va fi finalizată în acest an”, a explicat Vasile Novac, primarul comunei Ivănești.        

Centrele Medicale de Permanenţă au fost concepute pentru a acorda asistență medicală în afecțiunile acute și urgențele medico-chirurgicale, în limitele competenței medicului de familie și posibilităților tehnice pacienţilor din mediul rural ce locuiesc la mare distanţă de o unitate spitalicească. Pe lângă acordarea asistenţei medicale de urgenţă și administrarea medicației necesare tratamentului de urgență, medicii de familie pot să trimită pacienţii către alte specialități în vederea internării, în situațiile care depășesc competențele medicului de familie. Se face astfel un triaj al pacienţilor, degrevând spitalele de cazurile ușoare ce nu necesită internare, acordând totodată pacienţilor serviciile medicale de bază de care au nevoie, pe plan local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.