Ministerul Dezvoltării a făcut primele viramente pentru proiectul de modernizare a străzilor din Oțeleni, comuna Hoceni

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 17.268.132,84 de lei pentru decontarea facturilor pentru 11 obiective de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, printre care și suma de 714 mii lei pentru drumul din satul Oțeleni, comuna Hoceni.

Comuna Hoceni a primit contravaloarea facturii depuse la începutul lunii la Ministerul Dezvoltării pentru valoarea lucrărilor executate la proiectul „Modernizare străzi în Oțeleni, comuna Hoceni, județul Vaslui”. 714 mii lei a fost suma decontată de minister, lucrările fiind executate de Viacond Rutier și aflându-se la început, cu un grad de 7% de executare.

Facturile au fost depuse de autorităţile locale pentru lucrări de modernizare a unor străzi şi drumuri de interes local, precum şi pentru extinderea şi modernizarea unor reţele de alimentare cu apă şi de canalizare, a precizat, luni, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă.

Prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei, prin care asigură serviciile de bază în localităţi (apa, reţeaua de canalizare şi gaze) şi reabilitează drumurile şi podurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.