Persoanele care sunt apte de muncă, dar refuză să se angajeze nu vor mai primi venitul minim de incluziune, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi. El a explicat că toți beneficiarii acestei forme de sprijin, care au vârsta legală de muncă și sunt apți medical, vor fi înscriși automat în listele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă locale. Aceste instituții le vor oferi consiliere și calificare, iar cei care refuză locurile de muncă oferite nu vor mai beneficia de venitul minim de incluziune.

Ministrul Muncii a spus despre venitul minim de incluziune că „este stabilit și foarte bine așezat” pe trei piloni extrem de importanți. „Unu, evitarea sărăciei și scoaterea a cât mai multor oameni din sărăcie și din risc de sărăcie. Al doilea este direct plasat pe încurajarea ocupării forței de muncă. Mă uit ce are nevoie o familie, dar mă uit și la cei apți legal și din punct de vedere al sănătății să muncească și nu le mai acord niciun sprijin dacă nu vor să muncească”, a explicat ministrul Marius Budăi.
Demnitarul a adăugat că cel de-al treilea pilon este cel prin care se încearcă prevenirea abandonului școlar și nevoia încurajării participării la școală: „Cum se realizează acest lucru? Printr-un parteneriat onest, cu finanțare de la ministerul Muncii, prin autoritățile publice locale, care, prin direcțiile de asistență social la nivel local, vor trebui să realizeze în primul rând o anchetă socială, care să scoată la iveală nevoile reale ale familiei. Una din direcțiile extrem de importante va fi asupra copilului și a încurajării copilului să meargă la școală”.
„Pe viitor, noi înlocuim acel ajutor social cu venitul minim de incluziune, în momentul când i se va aproba dosarul, acea persoană, acele persoane care sunt apte din punct de vedere legal și al sănătății de muncă vor fi înscrise automat la AJOFM-uri. Vor fi chemate la AJOFM, vor fi consiliate acolo, vor fi calificate acolo în vederea ocupării. Refuză acest lucru, înseamnă că nu are nevoie de venitul minim de incluziune”, a declarat Marius Budăi.