Primăria Bârlad: Demersurile pentru reamplasarea în peisajul sportiv a vechii săli de sport din municipiul Bârlad au intrat în linie dreaptă.

Marți, 10 ianuarie, la Primăria Bârlad a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare, modernizare și extindere a clădirii, situată pe strada Nicolae Tonitza, imobil aflat în paragină de foarte mulți ani.

Investiția este parte componentă din Proiectul ”Îmbunătățirea serviciilor sociale, educaționale și recreative” și va fi realizată de Asocierea SC Urban Proiect – SC KTZ Edil Internațional SRL – SC Electricopet SRL.

”În urmă cu o lună, când am anunțat că am semnat autorizația de construire pentru reabilitarea vechii săli de sport a orașului, m-am bucurat de feedback-ul extraordinar pe care l-am primit din partea bârlădenilor în legătură cu acest proiect. Știam că este o investiție așteptată, dar entuziasmul cu care a fost salutată a depășit ceea ce ne-am imaginat noi despre dorința oamenilor de a revedea în funcțiune bătrâna sală de sport a orașului. S-a reconfirmat, atât prin mesajele de pe paginile de socializare ale primăriei, cât și în urma interacțiunilor din teren, că acest obiectiv se află în amintirile multor bârlădeni care și-au colorat copilăria sau tinerețea cu momente minunate în cadrul activităților sportive derulate aici. Asta ne motivează și mai mult în a accesa orice program este posibil pentru încurajarea și susținerea activităților de recreere, sport și orice înseamnă petrecerea de calitate a timpului liber ”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Proiectul privind reabilitarea sălii de sport are o valoare de peste 10,8 milioane lei (fără TVA).

Clădirea va fi extinsă cu 624 mp, la final rezultând o amprentă la sol de 1.348 mp, și va fi formată, ca și acum, din parter și etaj.

Terenul de joc va avea dimensiunea de 20 x 40 mp (în loc de 15×29 mp).

Vor fi amenajate 184 de locuri pentru spectatori (180 la etaj și 4 la parter, pentru persoanele cu dizabilități). Vor fi amenajate, grupuri sanitare, săli de duș, cabinete medicale, vestiare.

Termenul de execuție este de 12 luni de la începerea efectivă a lucrărilor.

Primăria municipiului Bârlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.