Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad: „CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DE LA BISERICA SF. GHEORGHE BÂRLAD”

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad are deosebita plăcere de a organiza o nouă conferință cu tematică arheologică. Conferința vă propune o incursiune în cadrul cercetărilor arheologice efectuate la Biserica „Sf. Gheorghe” Bârlad în perioada mai 2020-februarie 2022, determinate de proiectul „Valorificarea turistică a ansamblului Bisericii Sf. Gheorghe a Breslei Abagerilor, din municipiul Bârlad”, Str. Popa Șapcă, nr. 11-11bis, Bârlad, jud. Vaslui.

Cercetările s-au derulat anevoios, deoarece a trebuit să decopertăm pe suprafețe mici, în interiorul bisericii și exterior, apoi constructorul a trebuit să consolideze fundația și pereții bisericii. În momentul descoperirii unor complexe arheologice trasam casete pentru conturarea acestora. După terminarea cercetării constructorul consolida peretele bisericii unde au fost executate săpăturile, abia apoi continuam cercetările.

Am descoperit 77 de morminte, atât în interiorul bisericii cât și în cadrul săpăturilor din jurul acesteia. Cele mai vechi morminte sunt de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Din cele 77 de morminte, 3 sunt reprezentate de cripte din cărămidă. Am descoperit 3 pietre de mormânt în poziție secundară și 3 cripte din cărămidă.

În una dintre cele 3 cripte, M72/Cripta Nr.3, era mormântul Ioniță Bardaș (Titinaș) un personaj cunoscut în Bârlad și în Moldova din prima parte a secolului al XIX-lea. Este cel care strângea bani pentru oamenii săraci din Bârlad și a strâns banii pentru construirea turnului de poartă de la biserica Sf. Gheorghe din Bârlad (și a avut inițiativa construirii acestuia) și pentru biserica cu hramul Sf. Haralambie şi Mina din Bârlad.

Conferința va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie 2022, ora 1100, la sediul central al muzeului din str. Vasile Pârvan, nr. 1.

Organizator muzeograf dr. Mircea Oancă

Muzeul Vasile Pârvan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.