Muzeul Județean: Expoziția foto-documentară „MĂNĂSTIREA FLOREȘTI – Istorie, Mărire, Decădere și Renaștere”

Miercuri, 20 iulie 2022, cu ocazia prăznuirii hramului „Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul” al Mănăstirii Florești, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, instituție subordonată Consiliului Județean Vaslui, a organizat, în incinta Palatului Egumenesc al Mănăstirii Florești, Expoziția foto–documentară „MĂNĂSTIREA FLOREȘTI – Istorie, Mărire, Decădere și Renaștere”.

Cu ocazia acestei sărbători religioase a avut loc o slujbă de prăznuire a hramului mănăstirii – oficiată de către un sobor de preoți, în frunte cu PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, în curtea și în Biserica „Sfântul Ilie” din cadrul acestui reprezentativ complex monastic. La această amplă procesiune religioasă au participat, pe lângă oficialitățile locale și județene, foarte mulți credincioși.

După slujbă a fost vernisată Expoziția foto-documentară amintită, în cadrul Secției de Istorie și Artă Religioasă „Episcop Iacov Antonovici” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. La vernisaj au participat mulți enoriași, dar, mai ales, PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, alături de preoți din cadrul Protopopiatelor Vaslui, Fălciu și Bârlad.

Totodată, în cadrul acestei reușite manifestări expoziționale a fost etalată „DVERA DE LA SOLEȘTI” – donație a Doamnei Principatelor Unite, Elena Cuza, fostă Elena Rosetti-Solescu. Dvera plușată, care îl înfățișează pe Mântuitorul Iisus Christos, a fost dăruită Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Solești, biserică ctitorită, între anii 1859-1860, prin grija Ecaterinei Rosetti, mama Elenei Cuza. Din acest punct de vedere, muzeograful Albert Grecu a prezentat date extrem de prețioase despre această minunată dveră. De altfel, expoziția a fost organizată cu ocazia sfintei zile din calendarul ortodox, 20 iulie, sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul și a fost concepută ca o sărbătoare dedicată special Ansamblului Mănăstirii Florești. Ea a urmărit să supună atenției tuturor credincioșilor cele mai relevante date despre evoluția istorică și arhitecturală a mănăstirii, despre grija și osteneala călugărilor și ale celor care au condus acest complex monastic de-a lungul vremii, pentru ca acesta să devină unul din cele mai importante și bogate ansambluri mănăstirirești din Moldova. Aceste inedite aspecte au fost scoase în evidență de către PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, dar și de către starețul Mănăstirii Florești, arhimandritul IEZECHIEL ARITON. Nu în ultimul rând, muzeograful Laurențiu Chiriac a făcut o succintă prezentare a istoricului mănăstirii, dar și a etapelor de reconstituire și restaurare a Mănăstirii Florești, fie cu fonduri și danii de la enoriași și de la voievozi, fie cu fonduri publice de la Episcopia Hușilor și Ministerul Culturii. În orice caz, s-a pus accent pe munca și stăruința arhimandritului IEZECHIEL ARITON, devenit după 1991 starețul acestei mănăstiri, de care s-a îngrijit în mod deosebit și cu mari eforturi ca ea să fie reparată, restaurată și pusă în valoare, așa încât ea a devenit una din cele mai frumoase oaze de credință, liniște și pace sufletească.

Organizatorii acestui eveniment expozițional au fiost:

prof. dr. Ramona Maria MOCANU, manager al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui,

muzeografii Albert-Gabriel GRECU și dr. Laurențiu CHIRIAC de la aceeași instituție.

Vă mulțumim că ne-ați fost alături la acest important eveniment cultural și vă invităm să vizitați această expoziție de la Mănăstirea Florești!

Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.