„Democrația” de 30%

Fotografia săptămânii – pentru că așa se numește rubrica la care am încadrat acest mini-articol („mini” pentru că nu sunt prea multe de spus) -, vine de la deputatul de Vaslui Raisa Enachi, care ne prezintă un instantaneu din Parlament României pe pagina sa de socialziare.

„Aleșii poporului la ora 10:00 au plen. Foarte mulți, din cei 330 de deputați – prezenți 98 deputați, în sală nu sunt atâția”, scrie Raisa Enachi.

Parlamentarul de Vaslui a dorit să arate cum se muncește în Parlamentul României, cât se participă, propunându-și, evident, să sublinieze o mare anomalie, și anume că …nici măcar 30% din „aleșii poporului” nu sunt la muncă la ora 10.  

Atât s-a putut! Într-o zi de miercuri, adică în plină săptămână de muncă, cum s-ar spune.

Dar dacă Raisa Enachi vrea să arate astfel anormalitatea, asta este o teză foarte ușor de combătut. De fapt, e mult mai ușor de demonstrat că asta e tocmai normalitatea, noua normalitate. Ba chiar că este cât se poate de „democratic” – după ultimele standarde, actualizate, ale așa zisei „democrații”. Prezenţa la vot la ultimele alegeri a fost de 31.84%, mai scăzută decât la alegerile parlamentare din 2016, 2012 sau 2008. Prin urmare, de ce ar trebui să fie prezenți în parlament mai mult de 30% dintre aleși?!

Iar acest 30% participare la vot este și el normal, atâta vreme cât, precum parlamentul miercurea, tot așa arată și întreaga viață politică românescă: goală de oameni, de caractere, de indivizi care să se ia în serios, care să-și respecte pozițiile, profesiile și misiunile asumate.

Totul se leagă în acest sens. Cu acest 30%, de fapt, se produce și reproduce ceea ce se numește „democrație” în România. De mai mult nici nu este nevoie, pentru că, dacă vă amintiți, pentru ultimul referendum, prezența obligatorie pentru a fi validat a fost redusă de la 50% la 30%. Așa zisa „democrație românescă” nu mai are nevoie de majorități (altădată considerate aproape sacrosante în funcționarea unei democrații autentice), are nevoie de 30% și …merge și așa.

30% este și proporția celor care au încredere în presă, potrivit ultimelor analize, o încredere oarbă și stupidăm, atâta vreme cât lipsa de profesionalism, oportunism și mai ales minciuna sunt practici curente ale presei naționale ușor de demonstrat.

30% a fost proporția celor care s-au înghesuit singuri să le fie injectate seruri experimentale, conferindu-i astfel statului destulă autoritate încât să- i oblige și pe ceilalți, prin măsuri pe cât de aberante, pe atât de tiranice, antidemocratice, să participe la acest experiment, a cărui rezultate de abia acum încep să se vadă, și s-ar vedea și mai bine dacă nu ar fi ascunse de aceeași presă stupidă, oportunistă și mincinoasă.  

30% au fost cei care au răspuns primii la recensământ autorecenzându-se, adică luând asupra lor ceea ce era o datorie a statului.

30% e proporția „magică” în „democrația” românească, iar în parlament nici nu putea fi altfel. Mai degrabă gândim așa, este mai logic și mai rațional.

Poporul nu mai votează, pentru că e plictisit, dezamăgit, dezgustat, debusolat. Poporul, în inteligența sa nativă, a înțeles deja că nu mai poate participa la această mascaradă cu numele pompos de „democrație”. Și nu se întâmplă numai în România…