Județul Vaslui face primii pași spre transportul electric: 20 de stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice

Consiliul Județean Vaslui ar putea accesa fonduri de până la 4 milioane de lei pentru instalarea a 20 de stații de reîncăracre pentru mașinile electrice dacă proiectul pe care îl va depune va fi unul reușit. În acest sens, instituția a făcut primul pas, anunțând licitație publică pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru investiția „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice”.

Consiliul Județean (CJ) Vaslui intenționează să depună spre finanțare proiectul „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice” prin „Programul privind reducerea emisiilor de de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport nepoluat din punct de vedere energetic: stații de de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități”. Programul a fost lansat de către Administrația fondului pentru medie în octombrie anul trecut și prevedere alocarea unei sume maxime de patru milioane de lei pentru fiecare județ, suma eligibilă pentru instalarea unei stații de reîncărcare pentru vehicule electrice fiind de 190 de mii de lei.

CJ Vaslui consideră acest program o oprtunitate pe care nu o poate rata, motiv pentru care a lansat o licitație publică și a invitat firmele să depună oferte de preț pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică: Servicii de elaborare Studiu de Fezabilitate pentru investiţia „Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice”.

Așa cum se arată în caietul de sarcini al licitației, „obiectivul specific este îmbunătățirea calității madiului prin reducerea emisiilor de de gaze cu efect de seră prin instalarea a 20 de stații de reîncărcare la nivelul județului Vaslui”.

Cei de la CJ Vaslui sunt convinși că realizarea acestui proiect va duce atât la creșterea calității vieții populației, cât și la creșterea calității mediului înconjurător.

Unde se vor afla cele 20 de stații de reîncărcare

Penntru conducătorii de mașini electrice, cele 20 de stații de reîncărcare se vor găsi atât în cele două mari municipiile ale județului, Vaslui și Bârlad, dar și în localitățile Băcești și Codăiești.

În municipiul Vaslui șoferii vor putea reîncărca la sediul SC Drumuri și Poduri, de pe strada Castanilor, unde se vor afla două stații, în vreme ce alte două stații se vor afla la sediul Bibliotecii Județene de pe strada Hagi Chiriac. Alte două stații se vor găsi la sediul Centrului Militar de pe strada Ștefan cel Mare, la nr 64, alte două la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului de la ieșierea din municipiul Vaslui spre Iași, iar alte două la sediul Spitalului Județean de Urgență.

În municipiul Bârlad două stații se vor afla la sediul Centrului de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat de pe Bulevardul Epureanu, la nr. 19, iar alte două la sediul Teatrului Victor Ioan Popa și Muzeului Vasile Pârvan de pe strada Republicii.

În Băcești și Codăieștii stațiile de reîncărcare pentru vehiculele electrice se vor afla la sediile centrelor de asistență medico-socială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.