CAMPANIA ROVACCINARE
Până în prezent, în județul Vaslui, au fost recepționate 80.466 doze de vaccin, din care 78.500 doze de vaccin au fost administrate astfel: 45.919 pentru prima doză și 32.581 pentru rapel.
În ultimele 24 de ore au fost imunizate anti COVID-19 – 1.537 de persoane din care 952 de persoane la rapel.
SITUAȚIE COVID-19
Situația epidemiologică la nivelul județului Vaslui astăzi, 14 mai 2021, conform informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Vaslui, se prezintă astfel – 15.848 de cazuri confirmate cu noul coronavirus (cu locul de infectare în județul Vaslui), din care 6.599 de internări:
- 68 de persoane internate în spital în momentul de față: 62 pe secții (asimptomatici 0, forme ușoare 4, forme medii 26, forme severe 32) și 6 în ATI (intubați 1, pe masca CPAP 1);
- 498 de persoane decedate;
- 15.169 de persoane vindecate;
- 113 de persoane pozitive la domiciliu.
La nivelul județului Vaslui dintr-un număr total de 28 de paturi ATI, sunt disponibile 20 paturi.
MĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ
Polițiștii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
În cursul zilei de ieri, 13 mai 2021, peste 95 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au desfășurat 10 acțiuni și misiuni specifice.
Au verificat/legitimat peste 265 persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse.
De asemenea, peste 110 de obiective de interes și societăți comerciale, precum și peste 80 de mijloace de transport au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de Alertă.
Polițiștii vasluieni acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.
Efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui acționează în sistem integrat alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sub coordonarea Instituției Prefectului – județul Vaslui pentru verificarea respectării măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus și pentru impunerea normelor legale pe timpul Stării de Alertă, în ultimele 24 de ore, a executat 26 de misiuni, a folosit 44 de efective și a aplicat o sancțiune contravențională conform Legii 55/ 2020, în valoare de 1.000 de lei.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui recomandă cetățenilor să poarte masca de protecție în locurile aglomerate, magazine, piețe, mijloacele de transport în comun, etc. precum și în toate spatiile publice din localitățile unde, prin hotărârile adoptate la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Vaslui, s-a instituit această măsură obligatorie.
Apelați pentru recomandări și alte informații linia TELVERDE – 0.800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgentă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. Apelați 112 doar în caz de urgentă!
Informații legate de COVID -19 puteți primi și la numărul de telefon – serviciu de permanentă al Direcției de Sănătate Publică Vaslui – 0770.379.448.
Vă reamintim de asemenea și linia telefonică TELVERDE – 0.800.800.165, număr la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID – 19.
Cancelaria Prefectului Vaslui,
14.05.2021