„Monstrul din trafic” din zona Dedeman-Lidl, „ucis” cu un punct negru

Traficul în zona hipermarketurilor Dedeman și Lidl, de la intrare în muncipiul Vaslui dispre Bârlad, ar putea fi redus de la 70 km/oră la numai 50km/oră, odată cu instalarea triunghiului roșu cu punct negru, care indică riscul crescut de accidente. Comisia de circulație rutieră de la nivelul Primăriei Vaslui va analiza situația deosebită din acea zonă, unde se produc frecvent accidente, după ce problema a fost ridicată în ședință de către consilierul local ALDE Sorin Radu.

„Zona aceasta din apropierea hipermarketurilor provoacă nu numai disconfort, dar și mari probleme. Acolo nu trece o săptămână fără să se întâmple o tamponare ușoară. Am făcut o adresă către Inspectoratul județean de Poliție Vaslui și mi s-a răspuns că ei au intervenit în 10 cazuri în decursul anului trecut, iar de le deschiderea celui de-al doilea hypermarket, din septembrie (Lidl n.r.), au mai intervenit în 3 accidente, dintre care unul cu victimă omenească. Am creat acolo, se pare, un monstru în trafic. Astea sunt cazurile documentate de poliție, dar ele sunt mult mai multe, închise amiabil între participanții în trafic. Am mai ridicat această problemă încă de toamna trecută. Mi s-a promis că se vor lua măsuri, că se va face o comisie care va analiza problema de la Dedeman și Lidl. Soluții de moment ar fi instalarea semnului de circulație cu punct negru, care indică riscul crescut de accidente și un sens giratoriu. Avem de gând să facem ceva?”, a spus Sorin Radu.

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a recunoscut gravitatea problemei, spunând că aceasta va fi rezolvată pe termen lung prin modernizarea „variantei Decebal” și, pe termen scurt, prin reducerea vitezei și instalarea unui indicator cu punct negru.

„Există o comisie de circulație rutieră la nivelul Primăriei care va dezbate această problemă, pentru că, într-adevăr, este o problemă deosebită acolo. Poate vom reveni la viteza de 50 de kilometri pe oră, după ce acum se circulă cu 70, în baza unei hotărâri a Consiliului Local. Să nu uităm că avem varianta Decebal în modernizare. Am transmis deja proiectantului să aibă în vedere punctul de descărcare a variantei Decebal în strada Ștefan cel Mare, ieșirea de la Dedeman, ieșirea de la Lidl și cred că atunci va fi rezolvată problema”, a spus primarul Vasile Pavăl.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.