Începând cu data de 09.11.2020, au intrat în vigoare noile măsuri instituite prin H.G. nr. 935/2020. pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În acest context, politistii vasluieni acționează pe raza de competență pentru verificarea respectării noilor măsuri impuse.
Principalele modificări și completări vizează:
- Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor;
- Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
- În toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu unele excepții expres menționate de actul normativ și anume :
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
- Pentru verificarea motivului deplasărilor, persoanele sunt obligate să prezinte, la cerere, legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
- Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, a târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor;
- Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.
Scopul forţelor de ordine care desfășoară activități de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.
Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.
Suntem şi vom fi prezenţi permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!
Vă amintim de TELVERDE – 0800 800 165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI