A trecut mai bine de o lună de când Marius Arcăleanu a fost validat în funcția de consilier JUDEȚEAN, dar liderul liberal își păstrează neatins, nu poate probabil renunța la cabinetul de consilier LOCAL pe care și l-a făcut, ca nimeni altul, pe vremea când avea această calitate, lângă Primăria Vaslui.
Ei, dar ce timpuri au mai fost! De pe scaunul de consilier local, Marius Arcăleanu spunea vrute și nevrute, cam tot ce-i trecea prin cap, uneori la subiect, e adevărat, dar de alte multe ori turuia așa, o lua pe o arătură și se tot ducea… Chiar și colegii săi erau exasperați și probabil țineau un diazepan în buzunar, poate-poate vor reuși să-l strecoare în apa minerală a colegului, ca să poată și ei ajunge mai devreme acasă. În orice caz, presa care participa la ședințe a considerat mereu că medicamentația forțată pentru Marius Arcăleanu ar fi fost o idee bună!
Acum, după ce a ajuns consilier județean, Marius Arcăleanu își va face probabil un cabinet de consilier județean, pe care va dori să-l amplaseze în apropierea, în coasta Cosniliului Județean. Nu va putea să facă asta decât dacă va fi și în apropierea Farmaciei Mari, cum îi spun vasluienii, una dintre cele mai bine dotate farmacii din oraș.
Prin urmare …poate că se va găsi leac, dar, în orice caz, ăsta e un lucru bun, promițător.