Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a anunțat în această seară că negocierile cu ALDE și Pro România s-au încheiat, iar cei doi vicepreședinți ai instituției vor fi Dan Marian (ALDE) și Ciprian Trifan (PSD).
„Unul dintre vicepreședinți va fi Ciprian Trifan, care își va continua activitatea în această funcție. A lucrat cu mine atâția ani de zile și este un om care are experința necesară pentru a fi vicepreședinte, știe cum merg lucrurile. Au încercat unii să intrumentalizeze lucrurile, ca să zic așa, că nu-l mai vrem (cu referire la opoziția unor membri PSD care nu l-ar mai fi dorit pe Ciprian Trifan vicepreședinte – n.r.), dar eu am ținut tot timpul cont de argumentele raționale și de eficiența persoanelor. Acestea sunt cele care determină succesul în politică și nu faptul că eu vreau sau, vorba umoristică „nu ne permite rânza”. Eu n-am rânză, am argumente raționale. Ce-a de-a doua disponibilitate am avut-o din partea ALDE și Pro România, cu care am negociat. Am purtat discuții mai mult sau mai puțin formale, pe baza acestei disponibilități și, în urma lor, dacă lucrurile se vor contura așa cum au decurs discuțiile, cel de-a doilea vicepreședinte va fi Dan Marian. Are o notă de exemplu acest lucru. Iată că am lansat această invitație la conducerea administrației județene, deși m-am luptat în trecut cu Dan Marian, care a condus într-o vreme PNL Vaslui. Iată că doi oameni care au fost adversari la un nivel foarte ridicat au găsit înțelegere și calea de a dialoga. Totul în interesul unei bune administrări a județului”, a precizat Dumitru Buzatu, invitat la Vaslui TV.