Polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui au derulat activități specifice, în mediul urban și rural, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în special pentru depistarea pietonilor și conducătorilor de trotinete electrice sau biciclete care încalcă normele rutiere.

În perioada 26-28 august 2026, la nivel județean, au fost organizate acțiuni privind combaterea și prevenirea abaterilor săvârșite de pietoni și conducătorii de trotinete electrice sau biciclete, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pentru creșterea siguranței rutiere, în contextul Planului Național de Măsuri pentru Siguranța Rutieră a Pietonilor și Bicicliștilor 2026.
În urma filtrelor rutiere instituite, cei peste 45 de polițiști participanți, au fost verificate peste 230 de mopeduri, trotinete electrice, biciclete și autovehicule și legitimate peste 215 persoane, dintre acestea 160 fiind testate alcoolscopic și pentru depistarea consumului de alcool sau a posibilei prezențe a substanțelor psihoactive.
Polițiștii au depistat 6 persoane aflate sub influența alcoolului la ghidonul mopeduri și a bicicletelor.
Pentru 16 persoane, care puneau în pericol siguranța circulației rutiere, a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice iar în 10 cazuri au fost reținute certificatele de înmatriculare.
De asemenea, a fost constatată și săvârșirea unei infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Pietonilor, bicicliștilor și conducătorilor de trotinete electrice le-au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale (33 în mediul rural și 49 în mediul urban), 76 (peste 92.5%) dintre acestea fiind avertismente.
În primele 6 luni ale anului 2026, 10 persoane au decedat și 8 au fost rănite grav în urma accidentelor în care au fost implicați pietoni, bicicliști sau au fost produse din cauza vitezei.
Facem un apel la prudență și cumpătare, atât în ceea ce privește comportamentul manifestat în trafic de pietoni cât și de celelalte categorii de participanți la trafic.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu conduceți vehicule dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a vehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.
De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.
Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă normele rutiere (pentru toate categoriile de participanți la trafic), regimul legal de viteză și a celor care conduc autoturisme/motociclete/mopeduri/biciclete/trotinete electrice sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.
CONDUCEȚI CU GRIJĂ !
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI


































