„Când doctrina precedă infrastructura, cine răspunde pentru vulnerabilitatea energetică?”, se întreabă deputata Raisa Enachi, constatând că „în seara de 12 august, România consuma 6.662 MW și producea intern 5.908 MW. Un deficit de 754 MW trebuia acoperit prin schimburi cu sistemele din regiune, în timp ce Unitatea 1 de la Cernavodă era indisponibilă, iar Unitatea 2 urma să intre în procedura de oprire controlată”.
„Pentru a compensa pierderea producției nucleare, statul avea din nou nevoie de capacități pe care politica energetică le-a tratat ani la rând ca fiind incompatibile cu viitorul, Rovinari 4, cu 330 MW putere instalată, producție hidro suplimentară și importuri. Aici este contradicția politică”, constată deputata Raisa Enachi, într-o postare pe pagina sa de socializare, în care mai afirmă că „nu seceta este responsabilitatea unui partid și nici debitul Dunării. Responsabilitatea politică începe însă acolo unde un risc cunoscut nu este transformat, la timp, într-o capacitate reală de răspuns”.
„Vulnerabilitatea Cernavodă la condiții hidrologice severe era cunoscută de ani de zile. În același timp, România și-a redus capacitatea termoelectrică, producția internă s-a contractat, iar importurile au crescut. Închiderea unor capacități a devenit certă înainte ca înlocuirea lor să devină o certitudine tehnică”, spune parlamentarul vasluian.
„Aceasta este eroarea de fond, un sistem energetic nu poate funcționa cu megawați promiși în strategii, ci cu megawați disponibili exact în momentul în care sunt necesari.
Tranziția energetică nu este o doctrină morală, este o problemă de inginerie, capital, timp și securitate națională. Poți decide că cărbunele trebuie eliminat, poți decide că nuclearul și regenerabilele trebuie să aibă un rol mai mare, dar nu poți elimina capacitatea fermă astăzi în speranța că o vei înlocui mâine”, spune Raisa Enachi, arătând că „dacă partidul USR care și-a construit identitatea pe competență și expertiză a susținut arhitectura unei asemenea tranziții, atunci standardul de evaluare trebuie să fie consecința, nu intenția”.
„Nu decarbonizarea este problema, problema este să dezafectezi prezentul înainte ca viitorul să fie construit. Iar când această eroare se transformă în dependență de importuri, rezervă insuficientă și presiune asupra prețului energiei, vulnerabilitatea energetică nu mai este o abstracție tehnică. Devine o notă de plată. Întrebarea rămâne: cine își asumă răspunderea pentru această vulnerabilitate?”, scrie Raisa Enachi pe pagina sa de socializare.
