sâmbătă, august 8, 2026
Acasă Comunicate de presă Doi șoferi băuți depistați de polițiști în aceeași zi

Doi șoferi băuți depistați de polițiști în aceeași zi

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane, depistate zilele acestea, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

La data de 19 august 2025, ora 14.50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat și oprit pentru control un autovehicul condus de către un bărbat de 29 ani, din comuna Rebricea, județul Vaslui.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Serviciul de Medicină Legală Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

**

La data de 19 august 2025, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliția Municipiului Bârlad, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Băcani, județul Vaslui, au oprit pentru control un autovehicul, condus de către un bărbat de 50 de ani, din municipiul Bârlad.

În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, a rezultat o valoare de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul de Urgență Bârlad, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul cercetat figurează cu dreptul de a conduce valabil, însă permisul de conducere este expirat din luna februarie 2025, fiind sancționat contravențional conform OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 1620 de lei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” .

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!

Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.

De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Reamintim cetățenilor că,

Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că: ”(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.

Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.

                                  CONDUCEȚI CU GRIJĂ !

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.