Săptămâna aceasta vă invităm în universul uluitor al celui mai important scriitor chinez contemporan, prin două povești vii și tulburătoare, cu un amestec de real și fantastic, ce ne poartă într-o lume care are rădăcini în literatura chineză veche și în tradiția orală.

Mo Yan („Nu vorbi“) este pseudonimul sub care scrie Guan Muoye, un maestru al umorului negru, cu o scriitură puternic ancorată în istorie, care nu duce lipsă de fantezie și absurd. Autorul a fost recompensat cu prestigioase premii naționale și internaționale, culminând cu Nobelul pentru Literatură în 2012, fiind considerat autorul, care cu realism halucinant îmbină povești populare, istorie și contemporaneitate.
Obosit de viață, obosit de moarte
Eroul romanului, Ximen Nao, este un tânăr și prosper moșier din China, cu tipologia proprietarului de pământ care a tras la jug alături de animalele sale de povară, construindu-și averea prin muncă.
Pentru refuzul de a se alătura Partidului Comunist, în timpul reformei agrare inițiate de Mao în China, la jumătatea secolului XX, este deposedat de pământuri, supus unei judecăți sumare și executat. Ajuns în Infern își strigă umilințele și nedreptatea la care a fost supus, precum și dorința arzătoare de a se întoarce în vechiul cămin. Tenacitatea și încăpățânarea îl aduc în fața regelui Yama, stăpânul Infernului, care impresionat de cum își susține cauza, îi îngăduie să se întoarcă printre cei vii.
Pentru a-și revedea gospodăria și a îndrepta răul ce i s-a făcut, Ximen trebuie să parcurgă un lung șir de reîncarnări, potrivit învățăturilor budiste: mai întâi măgar, apoi vită de povară, porc, câine și maimuță, doar la urmă având șansa de a renaște ca om.
Astfel pe 1 ianuarie 1950, renaște Ximen Nao, ajungând din nou în curtea familiei sale, însă nu ca om, ci ca măgar. În loc sa apară demn la intrarea în fosta gospodărie, se vede nevoit să asiste la dramele fostei soții, să-și vadă concubina preferată în patul argatului său, neputând cere nimănui socoteală.
Trăiește sub diferite înfățișări alături de familie, iar avatarurile lui însoțesc metamorfoze istorice ample, tragice, dar și comice în același timp.
Pentru o jumătate de secol îl urmărim pe eroul nostru sub diferite reîncarnări, asistând la reușitele și căderile celor din familia sa, fiind martor tăcut la transformările și mutilările sufletești prin care trec cei dragi lui, dornic să se implice și să ajute, însă neputincios din postura de necuvântătoare.
Sorgul roșu
Într-un amestec de istorie și ficțiune, care ridică romanul istoric pe culmi nebănuite, acțiunea romanului are loc în anii `20, într-o provincie chineză din ținutul Gaomi, patria sorgului roșu, unde viața își iese din matcă odată cu invazia japoneză. Sorgul este asociat în viziunea lui Mo Yan, cu rezistența și stoicismul poporului chinez.
Firul epic străbate ca un râu subteran inima Chinei și îi oglindește chipul adevărat: o țară anarhică și sălbatică, guvernată de legi arhaice, rigide și inumane. Subiectul principal al romanului este ambuscada pregătită de soldații chinezi trupelor asediatoare, povestit de membrii a trei generații.
Tânăra Dai Fenglian, o femeie de o frumusețe și o inteligență excepționale, cucerește inima lui Yu Zhan’ao, care organizează rezistența împotriva japonezilor. Sunt cuplul originar în jurul căruia va gravita istoria plină de patimă și de cruzime, în care roșul pasiunii și al sângelui vărsat se împletesc, la fel ca trecutul recent și trecutul mitic al ținutului Gaomi.
Avem o cronică tulburătoare despre lupte fratricide și război, foamete și îngheț, furturi și violuri, rituri magice și practici vrăjitorești, barbarie și moarte, fapte mărunte și gesturi eroice.
Moartea este în roman, la fel de prezentă și activă ca și viața. Moartea și viața sunt ele însele personaje, care transcend noțiunile de bine și rău, iar descrierea lor este profund cromatică.
Sorgul roșu este o saga violentă și pătimașă ce transfigurează realitatea, abjectă și măreață în același timp, în legendă. O poveste care dă glas, pentru prima oară, sutelor de mii de suflete pierdute care locuiesc în sate uitate de lume, printre câmpurile nemărginite de sorg roșu ca sângele, scrisă cu forță mitică și imaginativă.
Lectură plăcută!
Bibliotecar, Luciana Macovei
Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui































